Exploatarea copiilor prin muncă

Copiii exploataţi prin muncă nu sunt privaţi doar de un salariu adecvat, ci de însăşi copilăria lor, fiind nevoiţi să devină adulţi înainte de vreme prin munca dură la care sunt supuşi. Condiţiile în care trăiesc sunt dăunătoare pentru sănătate, dar şi pentru dezvoltarea lor fizică şi intelectuală. Adesea sunt nevoiţi să se despartă brusc de căldura casei părinteşti, locuind asemenea unor sclavi acolo unde muncesc. Pe cei mai mulţi dintre ei nu îi aşteaptă un viitor mai bun, ci mai degrabă moartea prematură, cauzată de condiţiile de muncă inumane. Nu este suficient ca aceste tragice evenimente să fie remarcate, ci trebuie analizate cauzele sociale şi economice ale exploatării copiilor prin muncă.

Această formă de exploatare nu se datorează unor intenţii malefice, ci crizelor economice din ţările lumii a treia, dar şi problematicei competiţii economice dintre aceste zone şi statele dezvoltate.

În consecinţă, exploatarea copiilor prin muncă este un efect secundar al sărăciei. În aproape toate statele lumii legislaţia interzice acest tip de muncă, însă multe întreprinderi se folosesc de aceşti copii cu scopul scăderii costurilor sau al menţinerii anumitor avantaje într-o competiţie economică acerbă. Este cât se poate de clar că exploatarea copiilor nu poate fi oprită prin reţete standardizate, declaraţii sau rezoluţii. Una dintre aceste hotărâri formale este „Declaraţia Drepturilor Copilului”, adoptată deja în 1959 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, care prevede o vârstă minimă la care le este permis copiilor să desfăşoare o activitate profesională uşoară, cu condiţia ca această muncă să nu le pericliteze sănătatea, educaţia şi dezvoltarea personală. Conform Organizaţiei Mondiale a Muncii, această vârstă minimă este de 12 ani. Cu toate acestea, fenomenul exploatării copiilor prin muncă nu trebuie privit exclusiv din perspectiva statelor industrializate, care au depăşit această problemă deja cu decenii în urmă. Nu trebuie omis că există şi astăzi ţări din lumea a treia în care un adolescent de 16 ani este deja căsătorit şi are copii.

În multe state subdezvoltate şomajul este la ordinea zilei şi nu există nici un fel de ajutor social din partea statului. În aceste condiţii, munca copiilor este o sursă suplimentară de venit pentru multe familii. În cazuri extreme, întregul buget al familiei se reduce la banii câştigaţi de copii.

Din nefericire, este vorba de un cerc vicios: munca acestor minori duce la ridicarea şomajului în rândul adulţilor, adâncind în acelaşi timp inegalităţile sociale. Din moment ce exploatarea copiilor este un fenomen al sărăciei, problema nu poate fi tratată în mod izolat. Istoria Europei oglindeşte faptul că nu se poate renunţa la această exploatare decât atunci când dezvoltarea economică şi socială este suficient de avansată pentru ca munca celor mici să devină inutilă. În consecinţă, investiţiile în educaţie aduc pe termen lung cele mai mari câştiguri pentru întreaga societate. Din acest motiv, locul copiilor este în băncile şcolii şi nu în fabrici sau mine, atât din motive umanitare, cât şi din considerente economico-sociale.