Făţărnicia Codului etic

Democrat liberalii au adoptat Codul etic propus de Monica Macovei în 24 octombrie cu puţin timp înainte ca primarul Clujului, Sorin Apostu, să fie arestat. Preşedintele, Traian Băsescu, a declarat însă că liderul PDL, Emil Boc, ştia de anchetarea primarului de la Cluj de şase luni de zile, ceea ce ar putea explica modul subit în care organizaţia şi-a modificat optica faţă de adoptarea unui asemenea cod. Constrânşi practic de iminenţa unor dezvăluiri incomode, liderii PDL au pregătit în grabă un răspuns.

Codul etic adoptat de PDL este foarte sever. El sancţionează în principal corupţia, dar şi conduita vinovată din trecutul comunist. Deşi au trecut 22 de ani de la căderea regimului comunist, Codul etic presupune o veritabilă lustraţie internă. Cu toate acestea nici adoptarea lui în luna octombrie, nici excluderea automată din partid a lui Sorin Apostu nu au reuşit deloc să impresioneze opinia publică. Întrebarea este de ce.

În primul rând un asemenea Cod ţine de viaţa intimă a unei organizaţii. Nici nu este important dacă există sau nu, atâta vreme cât militanţii unui partid continuă să facă o bună impresie. De asemenea, lumea ar putea să ignore complet existenţa unor asemenea regului interne, dacă un partid ştie să se delimiteze în mod convingător de cei cu conduite dubioase. Nimeni nu ar întreba niciodată pe liderii unei grupări politice pe ce temei statutar au exclus un militant cu reputaţie proastă. Lumea nu se preocupă de chestiuni juridice. E suficient să constate că partidul a luat o decizie morală. PDL a ţinut însă să trâmbiţeze adoptarea Codului etic ca şi cum acest lucru ar însemna o purificare subită.

Ostentaţia cu care militanţii democrat liberali au anunţat Codul etic a părut mai degrabă ciudată, mai ales că au ţinut să arate că nici un alt partid nu mai are reguli la fel de severe. Dar acest lucru nu are absolut nici o importanţă. Câtă vreme justiţia funcţionează şi un primar acuzat de corupţie ajunge la închisoare, partidele sunt nevoite să ia măsurile adecvate. Iar dacă Justiţia nu funcţionează, nici “codurile etice” nu vor putea fi puse în mişcare.

Este semnificativ că sancţiunile prevăzute de Codul PDL sunt legate strict de anumite acţiuni instituţionale exterioare partidului, cum ar fi Justiţia, ANI sau CNSAS. În schimb, dacă se ştie pur şi simplu în partid că un coleg anumit ia mită, Codul nu poate fi activat. Adoptarea acestui Cod cu funcţionare cvasi-automată, dezvăluie, paradoxal, că partidul duce lipsă de o veritabilă conştiinţă morală. Că nu are o instanţă etică interioară, una care să judece independent de procurori şi de judecători. În definitiv un Cod etic interiorizat ar avea menirea să prevină corupţia şi nu să o sancţioneze, redundant, după ce s-a declanşat deja o anchetă judiciară.

E semnificativ că liderii PDL au evitat o înfruntare directă cu situaţia dificilă în care îi aşeza Apostu. Au preferat în schimb să modifice Codul la repezeală în aşa fel încât nimeni să nu îşi asume personal o decizie. Să nu îl privească pe Apostu în ochi atunci când îi semnează excluderea.

Dacă PDL ar fi convocat o întrunire de partid la capătul căreia să fie anunţată excluderea celui vinovat, impactul public ar fi fost mult mai mare. Or, aşa am asistat la o justiţie impersonală, pe care nimeni nu o asumă. Primul ministru de altfel a plecat la Cluj ca să liniştească spiritele printre colaboratorii apropiaţi, făcând totodată cele mai călduroase declaraţii la adresa primarului. Am auzit că Preşedintele este dezamăgit de PDL, dar nu am auzit că primul ministru ar fi dezamăgit de cel mai apropiat colaborator al său de la Cluj.

În fine nu s-a remarcat îndeajuns că PDL nu a cerut lui Apostu să demisioneze din funcţie. Sorin Apostu este în continuare primarul Clujului şi peste o lună, după ce va ieşi din închisoare, îşi va relua pur şi simplu atribuţiile.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident