Factorul online - "Copy / Paste"

În vara anului 2001, Debora Weber-Wulff, profesor pentru ştiinţe media şi informatică la Facultatea de studii tehnice şi economice din Berlin, s-a decis să le ofere studenţilor săi posibilitatea de a susţine o lucrare în loc de a da examen. 34 de studenţi au acceptat oferta. La corectare, surpriză: în 12 lucrări, Weber a găsit pasaje copiate cuvânt cu cuvânt de la alţi autori, fără a fi specificată sursa. Un referat era luat în totalitate de pe pagina hausarbeiten.de, un fel de referate.ro în România. De fapt nu, erau totuşi două schimbări: numele şi prenumele autorului. De atunci, doamna profesor s-a specializat în vânătoarea plagiatorilor. Dar multora nu le este clar ce înseamnă de fapt un plagiat.

„Există multe definiţii ale termenului, una din ele este de-a dreptul amuzantă: a copia dintr-o carte este plagiat, a copia din două este un eseu, din trei o compilaţie şi din patru o dizertaţie. Nu este uşor să defineşti o lucrare ca fiind un plagiat. Clar, dacă totul este copiat, atunci e evident. E ca la un bărbat care are chelie. Ori are, ori nu are. Dar dacă vorbim despre toate stadiile intemediare de pierdere a părului, atunci mai avem de discutat”, explică Weber-Wulff.

Câte cazuri de plagiat există în facultăţile germane nu se ştie cu exactitate. Date concrete există puţine. Politologul Sarah Knoop s-a ocupat şi ea de subiect, chiar în lucrarea ei de diplomă intitulată „plagiat printr-un click de mouse”. Rezultatul sondajului efectuat de ea la Universitatea din Münster este surprinzător: Fiecare student a copiat măcar o dată de undeva. Dar dacă situaţia s-a înrăutăţit într-adevăr de când cu internetul, este greu de apreciat.

„Nu se poate măsura, pentru că nu ştim câte plagiate nu am descoperit. În orice caz, profesorilor le este mai uşor să le identifice. Aşa cum studenţii dau copy – paste într-un document, la fel căutăm şi noi pasaje din lucrare în Google de exemplu”, spune Weber-Wulff.

O sursă frecvent folosită la referate este enciclopedia online Wikipedia. Dar profesorul este de părere că nu este neapărat de încredere. „Nu consider că Wikipedia este o sursă demnă de citat. Pentru Dumnezeu, nu! Eu contribui însămi la conţinutul Wikipedia, şi sunt de părere că poate fi utilizată doar ca instrument de cercetare, pentru a avea o privire de ansamblu. Dar după aceea trebuie mers la sursele adevărate. Fiecare poate scrie în Wikipedia, de aceea nu poate avea neapărat valoare ştiinţifică”, subliniază Weber-Wulff.

Cert este următorul lucru: copiatul trebuie controlat. Există între timp softuri sau servicii online care oferă posibilitatea de a descoperi un plagiat. Unul dintre acestea, Plagiarism-Finder, promite să descopere în 30 de minute dacă apar pe net grupe de cuvinte la fel ca în lucrarea introdusă. Conform producătorului există peste 1000 de versiuni ale softului în învăţământul german. Ce crede Debora Weber-Wulff despre aceste programe?

„Nimic! Softul are probleme mari în a identifica anumite feluri de plagiat. Traducerile nu sunt descoperite mai deloc. Şi mi se pare o idioţenie să-i spui cuiva, lucrarea asta este un plagiat în proporţie de 18,6%”.

Profesorul propune introducerea unor comisii de etică pentru rezolvarea cazurilor de plagiat. Cadrul diferă în Germania în fiecare land federal. În Renania de Nord Vestfalia, se poate ajunge chiar şi la o amendă în valoare de 50.000 de EUR.