1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fapte, nu vorbe

Daniel Scheschkewitz/ Nicolae Baicu6 mai 2004

Preşedintele SUA George W. Bush a acordat mediilor arabe mai multe interviuri în care s-a distanţat categoric de torturarea deţinuţilor irakieni de către soldaţi americani. Într-o democraţie, asemenea fărădelegi sunt elucidate şi pedepsite, a replicat Bush la acuzaţiile potrivit cărora prin maltratările date în vileag, SUA se situează pe aceeaşi treaptă cu regimul lui Saddam Hussein.

https://p.dw.com/p/B1h0
Imagine: AP/Courtesy of The New Yorker

Cu toate acestea, credibilitatea şi prestigiul SUA au avut grav de suferit în întreaga lume. Din gura preşedintelui Bush nu s-a auzit nici un cuvânt de scuză, deşi Americii i-ar fi stat bine să o facă. Brutalele excese ale unor soldaţi americani în Irak, au arătat întregii lumi o faţă hidoasă a puterii militare numite America. Imaginile nu vor fi uitate prea curând în lumea arabă şi vor marca memoria unei întregi generaţii, aidoma celor cu copii arşi de napalmul bombelor americane în Vietnam.

Şi totuşi, preşedintele Bush are dreptate. Spre deosebire de regimuri dictatoriale, cum a fost cel al lui Saddam Hussein în Irak, SUA sunt un stat democratic de drept, cu o presă liberă, în care încălcarea drepturilor omului este dată la iveală şi pedepsită de justiţie.

Dar tot Bush a trecut sub tăcere un lucru: abia politica sa anti-teroristă, care a făcut din prizonieri de război terorişti - deci oameni de categoria a doua - a creat un climat propice torturii şi

crimei până şi într-o armată controlată democratic. Cum s-ar putea explica altfel faptul că soldaţii s-au fotografiat fără jenă în timpul maltratării deţinuţilor, ceae ce l-ar face să roşească pe orice american cumsecade.

Bush nu a menţionat nici că generalul său ce deţine comanda supremă în teritoriu, Richard Myers, nu a găsit de cuviinţă să citească oamenilor săi respectivul raport de investigaţie, înainte să se pronunţe duminică 2 mai la televiziune asupra acuzaţiilor formulate. Acelaşi general a avut impertinenţa să ceară cu trei săptămâni înainte canalului de televizune CBS, care era în posesia fotografiilor compromiţătoare, să amâne difuzarea lor din motive de securitate naţională. Nu aceasta este societatea transparentă de care şeful Casei Albe vorbea în interviurile acordate mediilor arabe. Şi nu aceasta este "dura şi consecventa urmărire penală" evocată de Bush, dacă ne gândim că la câteva luni după comiterea faptelor, cei şase soldaţi incriminaţi au primit numai un avertisment din partea conducerii armatei.

Aceşti oameni au încălcat convenţia dreptului de război de la Geneva, iar locul lor este în faţa unui tribunal militar. Superiorii lor, care au tolerat tacit asemenea practici, trebuie trecuţi în rezervă, iar ministrul de resort Donald Rumsfeld, care poartă răspunderea politică în cazul în speţă, ar trebui de fapt să demisioneze. Numai dacă grajdurile lui Augias vor fi curăţite cum se cuvine, prestigiul SUA în lumea arabă ar putea spori din nou. Aceasta ar fi însă o recunoaştere a culpei, la care nu se poate aştepta mai nimeni acum, cu şase luni înaintea alegerilor prezidenţiale.