Fatalitatea exploatării de la Roşia Montană

Prezidiul Academiei Române s-a întrunit miercuri în şedinţă şi a făcut două precizări importante. În primul rând s-a delimitat de aşa numitul „Grup independent de monitorizare a Proiectului Roşia Montană”, care făcuse declaraţii de susţinere a proiectului minier. Potrivit comunicatului oficial al Academiei, Grupul “reprezintă o minoritate nesusţinută de marea majoritate a membrilor Academiei”. Ca urmare a acestui comunicat, unul dintre academicienii care giraseră proiectul minier (Ioan Aurel Pop) a retractat, nedorind să intre în conflict cu poziţia oficială a Academiei.

În al doilea rând, Academia a confirmat că îşi menţine intact punctul de vedere exprimat anterior şi că rămâne la fel de îngrijorată faţă de efectele pe termen mediu şi lung ale exploatării proiectate. “Prezidiul Academiei Române – se arată în comunicat – face apel la autorităţi să analizeze cu toată responsabilitatea efectele punerii în aplicare a proiectelor de exploatare a aurului şi argintului din Munţii Apuseni, în aşa fel încât interesele ţării să nu fie afectate negativ”.

După ambianţa politică din ţară, apelul nu pare să aibă şanse prea mari să fie auzit. De altfel nu este primul apel ignorat. Academia şi-a făcut cunoscut punctul de vedere cu ani în în urmă în cadrul unui raport amplu care nu a trezit nici o reacţie guvernamentală.

Preşedintele Traian Băsescu promitea, totuşi, în campania electorală din 2009 că ultimul cuvânt îl vor avea specialiştii. Atâta doar că nu a spus care specialişti. În orice caz specialiştii pe care Preşedintele însuşi a părut să-i crediteze sunt pe mai departe complet ignoraţi. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale se pronunţa categoric împotriva proiectului minier, avertizând asupra distrugerilor potenţiale. Alături de specialiştii Academiei, specialiştii cooptaţi în Comisia prezidenţială nu fac proiectului minier nicio concesie.

În ciuda acestor opinii întemeiate pe autoritatea cunoaşterii, Ministerul Culturii a dat deja un aviz favorabil şi este previzibil că Ministerul mediului aşteaptă doar un moment potrivit să o facă la rândul său. Este simptomatic că ministrul Culturii, Kelemen Hunor, vorbeşte ca şi cum exploatarea de la Roşia Montană sau distrugerea patrimoniului ar fi ceva fatal. El a explicat că a luat o decizie prin care să salveze “ce se poate salva”. În opinia sa fără avizul dat exploatării distrugerile ar fi fost mai mari.

În această ambianţă marcată, profitabil, de un sentiment al fatalităţii răului, vocile raţiunii nu au cum să mai fie auzite.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident