1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Femeia anului în Europa", o româncă "înger"

19 ianuarie 2010

Pentru că ştim că nu multă lume o cunoaşte, v-o prezentăm pe Iana Matei. Pentru mult prea numeroasele minore forţate să se prostitueze, căzute victime traficului de persoane, Iana Matei este un adevărat înger păzitor.

https://p.dw.com/p/Lany
Iana Matei, "îngerul" fetelor răpite şi forţate să se prostitueze.Imagine: Reader's Digest / Fotograf Uwe Horn

Fără aripi, dar cu o neobosită dorinţă de a-i ajuta pe cei ajunşi captivi fără voia lor. Să lupţi împotriva traficului de persoane sună a îndeleletnicire destul de periculoasă, nu-i aşa? Ce face Iana Matei chiar este periculos. Într-atât de periculos încât ea este nevoită să locuiască într-un loc ascuns.

Cifrele prezentate de UNICEF sunt triste, dacă nu deprimante de-a dreptul. Anual în întreaga lume sunt forţate să se prostitueze aproape 2 milioane de fete minore. La consolidarea atrocelui lanţ al prostituţiei participă inclusiv partea de est a Europei. În fiecare an, circa 6000 de minore din estul Europei cad pradă traficului de persoane. Grosul fetelor comercializate şi forţate să se prostitueze au vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.

Femeia anului în Europa

Publicaţia "Readers Digest" i-a oferit Ianei Matei premiul de "Femeia anului în Europa" pentru lucruri la mare căutare în ziua de astăzi: curaj şi eforturi depuse pentru a face bine celor aflaţi la nevoie. Începând din 1996, publicaţia premiază persoanele care întruchipează cel mai bine valorile şi tradiţiile europene. Iana Matei este ce-a de-a 15-a persoană pe care "RD" o desemnează drept "femeia anului în Europa" şi prima româncă distinsă cu acest premiu. Desemnarea câştigătorului are loc după consultări comune ale celor 21 de redactori şefi ai ediţiilor europene ale RD. De altfel, numărul pe luna februarie al tuturor celor 21 de ediţii europene va fi dedicat Ianei.

"Mă simt onorată", a declarat Iana Matei la Bucureşti cu ocazia înmânării premiului în valoare de 5000 de euro acordat de RD. Anul trecut, distincţia de "european al anului" i-a fost acordată unui fost angajat al concernului Volkswagen, pasionat de sporturi extreme, care escaladează cei mai înalţi munţi şi abordează cu bicicleta cele mai neprietenoase trasee din lume pentru a atrage atenţia cu privire la problema reprezentată de virusul HIV.

Nu puţini sunt cei care se întreabă în ce măsură autorităţile combat eficient traficul de persoane. Răspunsul la această întrebare este undeva la mijloc, căci, după cum reiese din spusele Ianei, sistemul este problema. Tot ea adaugă de asemenea că poliţia pare a nu lua în serios destinul minorelor care ajung să se prostitueze împotriva voinţei lor. "Este foarte uşor să dai vina pe victime. Aceste fetiţe sunt supuse unor tratamente groaznice. Şi sunt încă nişte copii", spune Iana.

Unele victime ajung la Iana direct, altele sunt "redirecţionate" către ea de poliţişti şi de diverse ONG-uri. După eliberare, fetele ajung în centre speciale unde sunt ajutate să se reintegreze social. Multe dintre ele reuşesc după ceva vreme să îşi găsească inclusiv serviciu.

"Dumnezeu ne trimite pe pământ pentru a ne ajuta unii pe alţii. Aceasta este motivaţia mea"

"Viaţa pe care o duce Iana Matei, care a crescut în Transilvania este presărată cu multe riscuri, motiv pentru care ea locuieşte într-un loc secret, undeva în apropierea oraşului Piteşti. Riscuri care fac parcă parte din CV-ul ei", scrie Agenţia Germană de Presă (DPA), făcând referire la episodul din 1989, când Matei a plecat din România în Iugoslavia. Aventura ei nu s-a oprit însă aici. Iana Matei a lucrat ca traducător pentru organizaţia refugiaţilor din cadrul Naţiunilor Unite, emigrând apoi în Australia unde a fost contabila unei companii de transport.

Munca ei în slujba fetelor forţate să se prostitueze a început odată cu înfiinţarea Reaching Out, un ONG acreditat legal, al cărui sediu se afla iniţial într-un apartament închiriat cu 300 de dolari pe lună, bani proveniţi din donaţii. Aici, în acest apartament, ajungeau iniţial victimele.

Când s-a întors în România, canalele ticsite cu copii care îşi duc viaţa în condiţii mizere au determinat-o să rămână în ţară. Pentru aceştia a pus pe picioare două cămine, în Bucureşti şi Piteşti.

Între timp, munca ei a devenit cunoscută şi dincolo de graniţele ţării. Iana Matei lucrează cu autorităţi precum "Biroul de combatere a drogurilor şi a delictelor" din cadrul ONU, informează guvernul american cu privire la situaţia din România şi acordă consultanţă Alianţei Nord-Atlantice în chestiuni care ţin de combaterea prostituţiei forţate. În 2006, Departamentul de Stat american i-a oferit distincţia de "Eroină a anului".

Autor: Vlad Drăghicescu / dpa

Redactor: Alexandra Sora