Fenomenul talibanizării şi bătălia pentru tăcere

La sfârşitul săptămânii trecute (27.-28.3.), preşedintele SUA, Barak Obama, şi ministrul federal de Interne, Thomas de Maizière, şi-au făcut o imagine asupra situaţiei din Afganistan chiar la Kabul, unde preşedintele Karzai încearcă să accelereze negocierile cu talibanii. Deşi statele occidentale insistă ca procesul de reconciliere cu talibanii să se deruleze sub egida afgană, ele ezită să-i dea mână liberă preşedintelui afgan.

Sunt negocierile cu talibanii cu adevărat posibile? Şi cine sunt, de fapt, talibanii? La aceste întrebări s-a căutat aflarea unui răspuns la conferinţa Academiei Evanghelice din Renania, cu sediul la Bonn. Armata şi serviciile de informaţii din Afganistan se străduiesc mai mult ca oricând să înţeleagă cine şi din ce motive se raliază rezistenţei armate şi cum trebuie tratat fenomenul talibanizării, care are loc chiar şi în nordul ţării, unde sunt staţionate trupele germane.

Florian Broschk, cercetător în ştiinţele islamului la Universitatea din Bonn, a participat în mai multe rânduri, în calitate de ofiţer în rezervă, la misiuni în Afganistan, printre altele la Kunduz şi Faizabad.

Bătălia pentru tăcere

"Cea mare mare problemă este că procesul talibanizării parcurge diferite etape. Iar în etapa decisivă (noi, occidentalii) am fost înfrânţi, încă înainte de a ajunge sub foc continuu. În această fază, oriunde ne-am găsi, oamenii refuză să mai vorbească cu noi. Talibanii sunt atât de profund ancoraţi în societate, încât dacă undeva au loc lupte, noi nu mai putem obţine nicio informaţie. Oamenii au înţeles că la un moment dat vom pleca, în timp ce talibanii vor rămâne la faţa locului. Teoreticienii în domeniu au denumit cândva acest proces 'bătălia pentru tăcerea populaţiei'. Este o chestiune în care noi, armata germană, nu ne amestecăm deloc, pentru că nici nu dispunem de competenţa necesară", explică expertul în ştiinţele islamului de la Universitatea din Bonn.
Prin urmare, investigaţiile serviciilor de informaţii şi spionajul electronic au o relevanţă limitată, câtă vreme nu se ştie limpede cum operează talibanii ca să-şi recruteze oamenii.

Efectele pasivităţii

În opinia lui Tillmann Schmalzried din partea Societatea pentru Popoare Ameninţate, nu talibanii constituie cea mai mare problemă pentru Bundeswehr, ci şefii militari autohtoni din nordul ţării:

"Liderii paştunilor se raliază cu talibanii, deoarece consideră că străinii ar fi împotriva lor, că stau deoparte şi nu fac nimic. La rândul lor, trupele germane din Afganistan asistă pasiv la comiterea unor serioase încălcări ale drepturilor omului. Prin urmare, populaţia se alătură celor care îi oferă ajutor şi aceştia sunt talibanii",

argumentează Tillmann Schmalzried. Organizaţia sa a cercetat epurarările etnice şi asasinatele politice de pe teritoriul unde-şi desfăşoară mandatul trupele germane, ajungând la concluzia că politicienii şi militarii preferă să stea deoparte în loc să spargă cercul vicios.

"Dacă vorbim de o retragere a trupelor înainte de termen trebuie să ţinem cont că replierea ar consolida poziţia şefilor militari autohtoni şi le-ar oferi şi mai multă putere. Starea de război s-ar permanentiza. Iar noi am fi condamnaţi să participăm la acest conflict până în veci pururi".

Strategie şi antropologie

Orientalistul Florian Borschk, ofiţerul în rezervă, pledează pentru mai multă înţelegere pentru misiunea dificilă a militarilor europeni:

"Cred că e vorba de o dilemă cu care Bundeswehr-ul s-a confruntat de la bun început. Nu e uşor să desfăşori o misiune într-o ţară străină, ale cărei limbă şi cultură îţi sunt complet străine. Militarii nu ştiu nici măcar cu cine să stea de vorbă pentru a obţine informaţii cât de cât obiective. Armata germană n-a avut nicio posibilitate să aprecieze just situaţia într-un mediu atât de străin şi de ostil, în care e nevoită să răstoarne forţele aflate la putere şi să lupte împotriva unor oameni foarte influenţi".

În concluzie, noua strategie militară în Afganistan a creat un nou cuvânt magic, anume 'Human Terrain System'. E vorba de o analiză antropologică a ţării şi a locuitorilor ei, în scopul acumulării de cunoştinţe care să permită încetarea vărsărilor de sânge şi îndeosebi uciderea de civili. Nimeni nu ştie însă cum va putea fi aplicată această nouă ştiinţă, nici măcar de către cei 5500 de soldaţi NATO proaspăt sosiţi în nordul ţării.