Festivalul de la Bayreuth

Vîlva stîrnită cu mult timp înainte de premieră în jurul noii înscenări, mai exact a autorului ei, regizorul Christoph Schlingensief, a depăşit de departe interesul obişnuit pentru noutăţile prezentate la Bayreuth. Şocul a avut loc deja în urmă cu un an. Iubitorii muzicii lui Wagner, pelerini la Bayreuth – în măsura în care procurarea unui bilet de intrare după 7 ani de aşteptare permitea acest lucru - aflau cu stupoare că în anul 2004 va avea loc premiera cu “Parsifal” în regia lui Christoph Schlingensief, “copilul teribil” al teatrului şi filmului german, spaima convenţiilor. Cel care demolează miturile germane să pună în scenă opera-cult a lui Richard Wagner, “Parsifal”? După atîtea înscenări relativ convenţionale, este însetat Bayreuth-ul de un scandal? Sau poate că a fost luat în calcul modelul deja verificat: mai întîi isterie, apoi discuţii, acceptare şi, în cele din urmă, regia însăşi devine cult şi mit.

În "Parsifal", publicul de la Bayreuth aşteaptă desfătare şi alinare de la muzică, ritual consolator, invariabil de la punerea în scenă. De la premiera operei în anul 1882, au avut loc la Bayreuth şase înscenări. Prima, a “maestrului” însuşi, a rezistat 51 de ani. “Parsifal” este un amalgam voit şi problematic de mituri germanice, creştinism şi budism, a căror sumă formează un fel de substitut de religie pentru wagnerieni. Or, tocmai elementele creştine îi sunt suspecte catolicului Schlingensief. El le consideră blasfemie şi decor pur. Mîntuire prin lance şi gral nu era de aşteptat aşadar în montarea lui. In interviuri, regizorul în vîrstă de 43 de ani cu înfăţişare de adolescent a precizat că pentru el esenţiale în opera de amurg a lui Wagner sunt trăirile limită şi chemarea morţii.

Dirijorul şi compozitorul Pierre Boulez, în vîrstă acum de 79 de ani, a fost invitat să dirijeze “Parsifal” la Bayreuth. Cunoscut adversar al rutinei, muzicianul francez realizează prin ritmul alert al interpretării un contrast înviorător cu desfăşurarea muzicală gravă, lentă, caracteristică interpretărilor din ultimii ani. O celebrare pură a operei nu are loc aşadar nici sub aspect muzical.

Teatrul Festivalului este o maşinărie perfectă, un loc unde totul se desfăşoară riguros după plan. Schlingensief este un artist spontan, care îşi modelează concepţia regizorală în timpul lucrului. Era de aşteptat că el va reuşi cu greu să se subordoneze ordinii impuse. În urmă cu numai cîteva săptămîni şi-a luat concediu medical. În ”dozajul” dintre Wagner pe de-o parte – Richard, dar şi Wolfgang, nepotul acestuia şi directorul Festivalului – şi Schlingensief pe de altă parte, a fost nevoie mereu de medieri, purtate printre altele de Katharina, fiica lui Wolfgang şi, probabil, viitoarea directoare a Festivalului. Nu a izbucnit un conflict deschis. Dar animozităţi au existat în interiorul cercului de la Bayreuth. Endrick Wottrich, interpretul rolului titular, a criticat aspru regia spectacolului într-un interviu şi a declarat că în anul viitor nu va mai cînta "Parsifal" la Bayreuth.

Scandal, provocare sau triumf? A riscat prea mult Bayreuth-ul cu Schlingensief? Se pare că nu. Scandalul nu a avut loc. Imediat după spectacol, regizorul povestea: ”În timpul spectacolului am stat lîngă Wolfgang Wagner la pupitrul de supraveghere. A fost o atmosferă foarte bună, de încredere. Interpreţii, dirijorul corului – toate acestea formează un barometru. Şi Wolfgang, cred eu, a acceptat oarecum, nu pare să fie împotrivă.”

Despre desfăşurarea scenică în tonuri întunecate, cu o abundenţă derutantă de proiecţii video – abia acum începe să se scrie.

Să mai fie timp pentru izbucnirea unui scandal? Sau va deveni cu adevărat această înscenare ”cult şi mit”?