1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Filme de Cristi Puiu şi Radu Muntean la Cannes

13 mai 2010

Festivalul de Film de la Cannes a debutat pe 12 mai, în absenţa personajului principal al primei seri de gală.

https://p.dw.com/p/NMoC
Imagine: Brigitte Lacombe

Cu toate că ediţia a fost deschisă cu un nou film despre Robin Hood, în regia lui Ridley Scott, cu vedetele Russel Crowe şi Cate Blanchett în rolurile principale şi efecte speciale spectaculoase, producţiile din Hollywood se regăsesc într-un număr foarte restrâns în competiţia din acest an.

Preşedintele juriului, Tim Burton (care a realizat recent o ecranizare foarte originală a cărţii "Alice în Ţara Minunilor"), a salutat această selecţie, subliniind că: "Vom avea şansa să vedem ce se mai întâmplă în lumea filmului, şi dincolo de universul hollywoodian. Mă aştept la multe surprize interesante!"

"Aurora" şi "Marţi, după Crăciun" în secţiunea "Un Certain Regard"

Rumänischer Regisseur Cristian Mungiu gewinnt Goldene Palme in Cannes 2007
Cristian Mungiu, premiat la Cannes în 2007Imagine: AP

Până pe 23 mai, 19 filme participă la competiţia pentru trofeul Palme d'Or, cu care a fost distins în 2007 pentru prima oară un regizor român, Cristian Mungiu, pentru pelicula "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

România intră în competiţie cu două filme în secţiunea "Un Certain Regard": "Aurora", de Cristi Puiu şi "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean. Pelicula lui Radu Muntean este povestea unui bărbat care iubeşte două femei, nevoit să aleagă, în preajma Crăciunului, între soţie şi amantă. Din distribuţie fac parte Maria Popistaşu şi Mimi Brănescu.

Dramele generate de relaţiile extraconjugale se regăsesc şi în filmul lui Cristi Puiu, în care un inspector de poliţie e depăşit de viaţa pe care o duce. Regizorul Cristi Puiu a câştigat în 2005 premiul secţiunii "Un Certain Regard" cu pelicula "Moartea domnului Lăzărescu". Şi ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes a fost marcată de un mare succes al cinematografiei româneşti: filmul "Poliţist, adjectiv", de Corneliu Porumboiu, a obţinut două trofee în secţiunea "Un Certain Regard".

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujica

Theaterstück Die letzten Tage der Ceausescus
Scenă din piesa de teatru "Ultimele zile ale lui Ceauşescu" de Milo Rau. Acum, un documentar despre fostul dictator a ajuns la Cannes.Imagine: DW

În afara competiţiei mai rulează producţia românească "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujica, care schiţează un portret pe baza a peste 200 de ore de întregistrări oficiale cu fostul dictator, provenite din arhiva TVR şi Arhiva Naţională de Filme. Titlul este o parafrază după cartea lui Gertrude Stein, "Autobiografia lui Alice B. Toklas" (1933), în care autoarea scrie autobiografia fictivă a unei prietene apropiate.

În competiţia pentru marele premiu Palme d'Or au intrat multe filme din afara Europei. Pentru prima dată în istoria festivalului, a fost selecţionată o peliculă din Republica Ciad, "Un Homme Qui Crie", de Mahmat-Saleh Haroun. China a sosit la Cannes cu "Chongqing Blues", de Xiaoshuai Wang. Franţa a intrat în competiţie cu patru filme, printre care "La Princesse de Montepesier", a cunoscutului regizor Bertrand Tavernier.

Rămâne de aşteptat ce decizii va lua juriul extrem de eterogen din anul acesta, din care fac parte actori ca Giovanna Mezzogiorno, Benicio del Toro şi Kate Beckinsale, scenaristul Emmanuel Carrere, compozitorul Alexandre Desplat şi fostul director al Festivalului de Film de la Veneţia. Un membru al juriului nu va sosi însă la Cannes: cineastul iranian Jafar Panahi se află în închisoarea din Teheran pentru că a avut curajul de a lansa proiecte care nu sunt pe placul regimului. La întrebările jurnaliştilor privind situaţia lui Panahi, preşedintele juriului, Tim Burton, răspunde vag, fără a solicita deschis eliberarea cineastului.

Autor: Alexandra Sora / dpa / Reuters
Redactor: Ovidiu Suciu