Finanţatorii din umbră

Am aflat, după alegerile locale din 2004 că Dinu Patriciu contribuise la campania electorală a lui Mircea Geoană, fapt care părea să explice de ce candidatul social-democrat propusese un program preponderent de dreapta, axat pe investiţii şi dezvoltări imobiliare. În general însă am aflat de-a lungul timpului prea puţine lucruri despre finanţarea campaniilor electorale.

Aceste lucruri au rămas secretele cele mai bine păzite ale partidelor. Potrivit rapoartelor Curţii de conturi partidele politice au cheltuit mereu mai mulţi bani decît au primit, ceea ce înseamnă că au avut surse ilegale. Niciodată însă Curtea de conturi nu a întreprins ceva împotriva vreunui partid, întrucît există asupra acestui subiect un larg consens al tăcerii.

La dezbaterea electorală de joi seara de la B1 TV, Sorin Oprescu a negat categoric că ar primi bani de la anumiţi oameni de afaceri, dar nici nu a explicat cum îşi finanţează campania. Din declaraţiile lui Marian Vanghelie reieşise însă că disputa pornise şi de la persoanele care îşi exprimaseră intenţia de a finanţa campania lui Sorin Oprescu. Iar ulterior PSD a trasformat “cercurile de interese” în tema centrală a campaniei electorale.

Lipsa de transparenţă a finanţării a devenit aşadar un subiect major de îngrijorare. Cine dă banii are adesea un scop care scapă controlului public. Aluziile tot mai insistente la proiecte imobiliare veroase, la speculaţii cu terenuri, la contracte acordate fără licitaţie pretind o rediscutare a sistemului de finanţare politică.

Legea românească impune limite pentru finanţarea campaniilor, exprimate într-un anumit număr de salarii minime pe economie. În ciuda faptului că reperul este legat de dezvoltarea economică, plafoanele s-au dovedit mereu prea scăzute şi partidele au fost pur şi simplu nevoite să recurgă la mijloace nelegale.

Legiuitorul a intenţionat să creeze o relativă egalitate în competiţia politică, dar speranţa aceasta s-a dovedit iluzorie. Au apărut în schimb efectele negative provocate de camuflarea fondurilor clandestine şi de anonimatul finanţatorilor.

Legea pretinde declararea donaţiilor mari, dar cîtă vreme cheltuielile sînt plafonate, donatorii nu pot dezvălui sumele care depăşesc limitele legale. Legea încurajează de fapt lipsa de transparenţă şi acţionează în politică la fel cum acţionează în economie impozitele prea mari: crează o realitate subterană.