“Fischer a căzut prost într-o afacere prostească”

Opoziţia îl acuză pe Joschka Fischer că, tolerând generozitatea cu care, în anii 2000 – 2002, est-europenii au beneficiat de vize de intrare în Republica Federală, a slujit intereselor crimei organizate din fosta Uniune Sovietică. A permis, cu alte cuvinte, pătrunderea, în Germania, a bandelor de tâlhari, a muncitorilor ilegali şi a prostituatelor. ”Sigur că nu aceasta a fost intenţia” ministrului, este de părere Westdeutsche Allgemeine Zeitung. ”Dar societatea germană, mai mult decât Opoziţia conservatoare, este cea căreia Fischer trebuie, acum, să-i ofere lămuriri”, consideră FRANKFURTER RUNDSCHAU, în vreme HANDELSBLATT explică: ”cetăţenii federali vor avea o reacţie pavloviană când vor auzi despre noi deschideri a Uniunii Europene spre Răsărit”. TAGESSPIEGEL comentează: ”Dacă Fischer nu a cunoscut adevărul, înseamnă că s-a înconjurat de oameni laşi, mult prea fricoşi pentru a-i spune adevărul”. Avertismente despre consecinţele relaxării regimului vizelor au tot existat. ”Nu le-a auzit Fischer?”, conchide interogativ cotidianul berlinez. GENERAL-ANZEIGER, din Bonn, nu pune la îndoială buna intenţie, aceea de a favoriza schimburile economice şi ştiinţifice dar se întreabă care ar fi motivele pentru care tăcerea a durat doi ani şi de ce a fost tolerată atâta vreme acordarea ilegală de vize. La fional, o privire din vecini: NEUE ZÜRCHER ZEITUNG are impresia că “Fischer a căzut prost într-o afacere prostească”.

Schimbare de temă: ecourile stârnite de Conferinţa de la München. DE MORGEN, care apare la Bruxelles, apreciază că nimeni nu a criticat Alianţa Nord Atlantică aşa cum a făcut-o Gerhard Schröder. Cel puţin nici un lider occidental, din 1949 încoace. ”La o confruntare directă nu s-a ajuns doar pentru că Schröder a lipsit, dar anumite pasaje din discursul cancelarului au fost mesaje clare pentru Statele Unite iar secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, aşa le-a şi perceput”. Nu în militar ci în politic stau problemele Alianţei, crede SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. Pentru că ”relaţiile transatlantice nu mai sunt de mult determinate de considerente militare. Dimpotrivă. Uniunea Europeană a reuşit să îşi aşeze liderii politici şi executivi pe un podium comunicaţional care permite politicii să funcţioneze. În relaţia cu SUA şi Canada lipseşte această reţea. E nevoie de idei noi, pentru a depăşi acest deficit”, explică ziarul bavarez. ”NATO”, adaugă, la Berlin, TAGESZEITUNG, ”este o alianţă militară. Nimic în plus. Poate chiar mai puţin. Iar ultima superputere dă semne limpezi că şi-ar dori să poată alege, după nevoie, aliaţii. Dar cei ce mai cred că încă este nevoie de o poziţie comună occidentală ar trebui să salute propunerile lui Schröder".

În fine, câteva reacţii publicistice la atentatul în care şi-a pierdut viaţa Rafik Hariri, ex-premierul Libanului. Asasinatul ”ar putea amuţi adevrsarii libanezi ai Damascului”, comentează NEW YORK TIMES. EL MUNDO nu se sfieşte să dea ca sigură originea siriană a acţiunii: ”În spatele loviturii de la Beirut nu se află o reţea teroristă, ci un stat întreg. Hariri era în conflict cu Damascul şi cu omul de paie al Siriei, preşedintele Emile Lahoud, căruia, prin reforma constituţională, i-a înjumătăţit mandatul. Prin relaţiile sale bune cu vestul, ex-premierul asasinat a stat ca un ghimpe în talpa Siriei care, iată, nu-şi doreşte linişte în Orient şi încearcă să întindă la maxim răbdarea Israelului şi a Statelor Unite”. Vorba cotidianului roman IL MESSAGERO: ”Unii îşi doresc haosul. Iar în Liban există grupări, în frunte cu gherila şiită Hezbollah, care ar avea doar de câştigat dintr-o astfel de stiuaţie”.