Flirt cu terorismul

Un editorial apărut la 9 iunie, sub semnătura lui Clemens Wergin, în cotidianul german DIE WELT, dezvăluie dedesubturile politice şi economice ale acestui dosar. (Note de lectură de Petre Iancu)

"Domnule Erdogan, ajunge!” exclamă excedat, pe prima sa pagină, ziarul berlinez Die Welt, în titlul unui editorial care abordează cea mai alarmantă involuţie internaţională din ultima vreme. E vorba de trecerea unui stat membru al NATO, în speţă Turcia, în barca islamo-fascismului practicat de iranieni şi de grupări teroriste sponsorizate de Teheran, de felul organizaţiei palestiniene Hamas.

Autorul articolului dă dovadă deopotrivă de luciditate multă, cât şi de tot atât curaj, în climatul politic corect al mass-mediei occidentale, care se fereşte în genere, ca dracul de tămîie, să nu care cumva să critice vreun stat islamic. Clemens Wergin notează:

„În criza privind Gaza, care continuă, nu există nimic atât de uimitor ca faptul că Turcia a scăpat de critici aproape cu desăvârşire. Or, Ankara a contribuit decisiv la provocarea acestei crize şi alimentează o periculoasă escaladare, care dă apă la moara extremiştilor”.

Autorul enumeră câteva fapte deconcertante pentru toţi observatorii neutri. Premierul turc Erdogan, aminteşte el, a transformat din capul locului „controversata flotă cu aşa-zise ajutoare umanitare destinate Gazei într-un soi de misiune naţională”. Aceasta, deşi era conştient că principala organizaţie care a armat flota pentru Gaza „se foloseşte de masca unei instituţii de binefacere pentru a susţine jihadismul internaţional”.

„Dincolo de acest act inamical” faţă de un fost aliat precum Israelul, Turcia ar fi trebuit să ştie, că „potrivit dreptului internaţional, spargerea unei blocade militare reprezintă o agresiune militară”.

În context, observatorii occidentali au semnalat zilele trecute că, dat fiind tirul cu rachete din Gaza controlată de Hamas, Israelul are tot dreptul să instituie o blocadă militară împotriva fâşiei, spre a împiedica pătrunderea de arme în regiune. Preşedintele american Kennedy a făcut, în fond, acelaşi lucru în timpul crizei cubaneze.

Că Ankara „a îmbrăţişat mai de mult cauza grupării teroriste Hamas, e un fapt care a sfârşit prin a-i nelinişti chiar şi pe preşedintele palestinian Mahmud Abbas precum şi pe statele arabe moderate, înfricoşate de reorientarea spre Iran a Turciei ”, remarcă în context ziarul berlinez. Căruia nu i-a scăpat din vedere nici faptul că „premierul turc Erdogan s-a luat la întrecere cu liderul iranian Ahmadinedjad, care lansează cele mai stridente lozinci anti-israeliene”.

De unde însă această duşmănie anti-israeliană, o adversitate radicală care, potrivit ziarului, "a devenit noua doctrină de stat a Turciei"?

„Premierul turc flirtează cu extremiştii pentru a-şi transforma ţara într-un actor regional puternic. Pe moment, dintr-un partener al occidentului, Turcia e pe cale să devină adversarul strategic al Apusului în Orientul Mijlociu. Iar Europa tace. Occidentul se preface”, mimând indiferenţa. „Ca şi cum toate acestea nu l-ar privi defel”.

Or, tocmai această pasivitate condamnabilă a vestului e factorul poate cel mai alarmant. In mod cu totul just, observatorul din capitala germană relevă că "pasivitatea apuseană şi izolarea Israelului îi încurajează pe extremiştii din regiune, semnalizându-le că (terorismul) îşi atinge scopul".

Articolul se încheie cu un avertisment şi o recomandare cât se poate de clare. Autorul său ne invită să ne imaginăm că în faţa coastelor israeliene îşi face apariţia o flotă turco-iraniană dislocată spre a sparge blocada. Ar fi un casus belli, care ar declanşa o confruntare militară deschisă între Israel şi cei doi noi aliaţi, Turcia şi Iran. „SUA şi Europa au datoria de a declara Ankarei clar şi răspicat că Turcia a depăşit de mult limitele admisibilului".

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder