FMI şi criza

din sudul Asiei.

Paradoxuri

Abordarea FMI şi a Băncii Mondiale pare cel puţin paradoxală în contextul în care criza abia acum îşi arată colţii în multe regiuni ale globului, iar statele aflate în curs de dezvoltare încă nu au scăpat de problemele cele mai grave. Aceste state suferă de diminuarea simţitoare a investiţiilor directe şi a capitalului, precum şi de scăderea exporturilor.

Mai mult, balanţa de plăţi reflectă pe deplin soldul negativ al contului curent, astfel că aceste ţări au devenit rapid pacienţii Fondului Monetar Internaţional şi clienţi permanenţi ai Băncii Mondiale. Dată fiind situaţia, cât de legitimă este oare propunerea experţilor, a miniştrilor de finanze şi a guvernatorilor reuniţi la Instanbul, anume de a se renunţa la măsurile de susţinere economică?

Răspunsul la această întrebare are legătură directă cu lecţiile învăţate de experţi în vreme de criză. Aceştia văd nu doar inegalităţile comerciale globale, ci şi politica monetară expansivă a Statelor Unite, care, introdusă după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, a cauzat o criză imobiliară, devenită rapid o criză financiară globală.

Robinetul cu bani, uitat deschis

Măsura deschiderii robinetului cu bani după 11 septembrie a fost una corectă, menită a evita o recesiune globală. Faptul că robinetul a fost uitat deschis, nu a fost însă câtuşi de puţin un lucru bun. Din acest punct de vedere, relaxarea fiscală ar fi trebuit să intervină cel târziu în clipa în care s-a constatat că recesiunea întârzie sau că evoluează foarte timid. În lipsa acestei măsuri, surplusul de lichidităţi a dus la producerea unor bule gigantice pe piaţa imobiliară şi pe cea a creditelor.

Astfel stând lucrurile, şi-a făcut rapid apariţia germenele următoarei crize. Aceste exemplu este valabil nu doar în cazul guvernelor din statele industrializate, care au dislocat sume enorme destinate susţinerii economice. La rândul lor, băncile au vrut să profite pe de-o parte de garanţiile oferite de stat, iar pe de altă parte să îşi umple buzunarele şi să împartă din nou prime consistente. Acelaşi exemplu stă însă în picioare şi în cazul Fondul Monetar Internaţional.

Şeful FMI, Dominique Strauß-Kahn, n-a pregetat nici o clipă să avertizeze comunitatea internaţională că actuala criză nu s-a terminat. Avertismentul este legitim, însă face parte din strategia de justificare a măririi masive a fondurilor alocate măsurilor anti-criză. FMI-ul ar trebui să ştie că prea multă apă aruncată peste sursa de foc a crizei poate cauza pagube.

Autor: Rolf Wenkel / Vlad Drăghicescu

Redactor: Petre Iancu