FNT 2010 - Ediţie jubliliară

Pe lângă un program foarte bogat în spectacole, al cărui nucleu îl reprezintă şi în acest an categoria "Romanian Showcase", FNT 2010 oferă iubitorilor de teatru şi numeroase alte evenimente, precum lansări de carte, conferinţe, dezbateri, întâlniri cu publicul, proiecţii de film. Despre actuala ediţie, Medana Weident a stat de vorbă cu Cristina Modreanu, care îşi încheie în acest an mandatul de director artistic al FNT, început în 2008.

Medana Weident

: Cristina Modreanu, Festivalul Naţional de Teatru (FNT) a ajuns la cea de-a 20-a sa ediţie. Asistăm, aşadar, la o ediţie jubiliară, şi de astă dată cu un program foarte bogat şi divers, cu invitaţi speciali, nume sonore din spaţiul european, şi nu numai, Rodrigo Garcia sau Matthias Langhoff, pentru a numi doar două dintre acestea. În al treilea an de directorat artistic al tău, ce s-a păstrat şi ce aduce nou FNT 2010 faţă de ediţiile anterioare?

Structura şi criteriile de selecţie

Cristina Modreanu

: Am încercat să păstrez structura pe care mi-am propus-o în 2008, când am preluat mandatul de selecţioner, desemnată fiind de Uniunea Teatrală din România, aşadar am păstrat secţiunea internaţională care anul trecut a fost destul de afectată din cauza crizei, dar am reuşit să ne revenim anul acesta. Am păstrat caracterul de "showcase", de piaţă de teatru mai degrabă decât de simplă vitrină a spectacolelor româneşti, asta însemnând că am continuat să invităm programatori internaţionali, am reuşit să facem asta cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti şi am păstrat şi secţiunea "Debut în FNT", pentru că am observat că acele nume pe care le-am lansat în 2008 şi 2009 au început deja să circule în teatrul românesc şi să monteze noi spectacole, ceea ce mi se pare un semn foarte bun.

M.W.

: Şi chiar dincolo de spaţiul românesc, mă gândesc la "România! Te pup!", spectacol invitat la Bienala de la Wiesbaden anul acesta.

C.M.

: Exact, spectacolul se înscrie în seria efectelor acestui showcase, acestei pieţe de teatru. Mai sunt şi alte spectacole care au circulat în turnee în afara ţării şi au apărut din fericire şi publicaţii în limbi de circulaţie despre teatrul românesc. Vom lansa şi anul acesta, de pildă, o asemenea publicaţie, "Alternatives théâtrales", în limba franceză, o revistă prestigioasă care vorbeşte, iată, într-o ediţie specială despre teatrul românesc, în urma unor experienţe câştigate pe parcursul acestor ultimi ani.

M.W.:

Care au fost criteriile de selecţie în acest an?

C.M.:

Am aplicat desigur aceleaşi criterii, principalul criteriu fiind valoarea artistică a propunerii, pentru că fiecare secţiune dintr-un spectacol, fiecare element contează foarte mult, bineînţeles în conformitate cu propunerea pe care o face artistul sau trupa respectivă. În afară de acest criteriu principal, au fost şi unele, să le zicem obiective, pentru că primul ţine şi de subiectivitatea selecţionerului. Criteriile obiective au fost capacitatea de a interesa programatorii internaţionali, deoarece, cum spuneam, acesta este principalul scop, sau aşa l-am văzut eu în aceşti trei ani, al unei manifestări precum este FNT-ul, apoi CV-ul creatorilor spectacolului, care contează, şi capacitatea de adaptare la spaţiile de joc din Bucureşti, care din păcate nu sunt foarte ofertante.

Nume mari ale teatrului internaţional

Medana Weident:

Poţi numi câteva din, consultând programul, pot spune, numeroasele momente de vârf ale ediţiei din acest an?

Cristina Modreanu:

Da, sunt foarte multe şi în momentul în care operezi o selecţie e ca şi cum le-ai propune pe toate în egală măsură, aşa că îmi e foarte greu să aleg doar unele dintre ele, dar aş insista asupra spectacolelor din străinătate, pentru că ele aparţin unor nume foarte cunoscute în teatrul european şi în teatrul lumii, dar foarte puţin cunoscute în România, şi mă refer acum nu numai la Rodrigo Garcia şi Matthias Langhoff, pe care i-ai pomenit mai devreme, ci şi la Romeo Castellucci cu spectacolul "Hey girl!", un spectacol foarte vizual şi foarte puternic. De asemenea la spectacolul lui Billy Cowie, un artist englez foarte apreciat, care se află deja, spun unii, cu un pas în viitorul teatrului. El foloseşte tehnicile 3D pentru redarea impresiei de prezenţă a actorilor care de fapt sunt doar filmaţi. Mă refer desigur şi la Krzysztof Warlikowski, unul dintre cei mai apreciaţi regizori europeni din acest moment, cel care a primit premiul Noi Realităţi Teatrale în 2008 şi care vine la Bucureşti cu spectacolul "Dibuk".

Romanian Showcase

M.W.:

Şi în ce priveşte spectacolele româneşti?

C.M.:

Spectacolele româneşti ilustrează în acest an mai multe tendinţe care sunt cumva preluate şi din teatrul european, mă refer acum la teatrul inspirat din mari filme, cum se întâmplă în cazul spectacolului "Strigăte şi şoapte", după Ingmar Bergman în regia lui Andrei Şerban, montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, cum se întâmplă cu "Breaking the waves" după Lars von Trier, pus în scenă la Sibiu de Radu Alexandru Nica sau cu "Aniversarea" după unul dintre cele mai importantele filme din seria "Dogma", montat de Vlad Massaci la Teatrul Nottara.

O altă tendinţă despre care putem vorbi în teatrul românesc în acest moment este aceea a teatrului documentar şi avem două exemple în această ediţie a FNT: spectacolul Gianinei Cărbunariu "20/20", care se referă la conflictele interetnice dintre români şi maghiari produse la Târgu Mureş la începutul anilor '90 şi "Capete înfierbântate" de Mihaela Michailov şi David Schwartz, care care are ca temă mineriadele. Ambele cred că ilustrează o tendinţă foarte sănătoasă a acestei generaţii de a analiza cu responsabilitate şi cu discernământ ce s-a întâmplat în istoria contemporană a României.

Tendinţe şi evoluţii ale teatrului românesc

M.W.:

Am vorbit anul trecut tot de la acest microfon despre teatrul românesc la două decenii de la transformările politice din 1989, despre evoluţia scenei teatrale în toţi aceşti ani şi noile tendinţe care se observă la nivel naţional. Dacă ar fi să luam pulsul, să zicem, al teatrului românesc acum, în 2010, cum l-ai caracteriza? A fost 2010 un an bun?

C.M.:

A fost foarte bun în ce priveşte continuarea procesului de updatare a teatrului românesc, pentru că, atât prin Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, prin Festivalul Shakespeare la începutul anului şi prin Festivalul Naţional de Teatru, de acum, s-au atins puncte sensibile pe harta europeană şi mondială a teatrului, care nu erau cunoscute deloc la noi şi cred ca acesta este primul pas către o sincronizare adevărată cu teatrul european, cu mişcarea teatrală în general, o sincronizare de care teatrul românesc are foarte mare nevoie. Ea încă nu s-a produs, deşi au trecut, iată, două decenii de când facem parte, cu drepturi egale, din lumea liberă. Dar să faci parte din lumea liberă nu e suficient, trebuie să mai şi înţelegi că asta presupune şi o serie de responsabilităţi şi prima responsabilitate ar fi aceea de a avea tu însuţi grijă de ceea ce îţi trebuie, de ceea ce ai nevoie ca să respiri. Cred că încă nu se respiră un aer foarte oxigenat în teatrul românesc, dar mie îmi dau foarte mari speranţe aceste noi tendinţe, noile voci din teatrul românesc, faptul că ele au început să circule şi că sunt apreciate şi cred că sunt semne bune pentru decada care vine.

M.W.:

Şi în acest sens, categoria "Debut" joacă un rol important, FNT fiind o platformă de afirmare pentru tinerii artişti români.

C.M.:

Da, am încercat, plecând de la realitatea faptului că multe teatre invită aceiaşi regizori, un număr foarte restrâns de regizori circulă în teatrele din România, am încercat să arătăm că de fapt există foarte mulţi tineri care merită toată încrederea şi le-am oferit acest spaţiu de vizibilitate, fără de care n-ar fi putut să fie remarcaţi aşa de repede, şi cum spuneam mai devreme mă bucur foarte mult să văd că mare parte dintre ei, aproape toţi cei incluşi în această secţiune în 2008 şi 2009 deja montează în multe alte teatre şi unii dintre ei au revenit în FNT, unii chiar în secţiunea principală. Anul acesta, de exemplu, Cristian Ban şi David Schwartz, anul trecut Răzvan Mureşan. Mi se pare foarte bine că ei intră în teatrele din România şi, încet-încet, vor aduce o nouă respiraţie.

Conformismul, boală grea

M.W.:

Care sunt, să zicem, bolile de care suferă, sau mai suferă, teatrul românesc?

C.M.:

Conformismul cred. Suntem foarte conformişti, cred că ne asumăm foarte greu riscurile şi mă refer acum în principal la directorii de teatre care stabilesc repertoriile, la directorii puţinelor festivaluri din ţară. Cred că e de datoria unui curator, a unui director artistic al unui festival, să-şi asume riscuri, mai ales atunci când e vorba despre o manifestare susţinută din bani publici şi pentru că este foarte dificil să impui cuiva care îşi investeşte banii privaţi să-şi asume riscuri. Dar dacă banii sunt publici, atunci ai o datorie să incluzi în selecţia ta nu numai spectacole care sigur vor avea succes de public imediat, deoarece corespund unui reflex deja format, ci şi spectacole care experimentează, care aduc ceva nou, care exprimă o creativitate fără de care noi nu vom putea să facem alţi paşi, vom bate mereu pasul pe loc. Deci cred că asta ne lipseşte în principal, şi e o boală destul de grea, care a afectat şi alte culturi, e un semn de provincialism şi sper să scăpăm curând de el.

Structura de rezistenţă

Medana Weident:

Ca şi la ediţiile precedente programul festivalului cuprinde, pe lângă spectacole de teatru, şi o serie de alte evenimente, cum ar fi conferinţe, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi din lume teatrului românesc şi internaţional. Anul trecut, un magnet, fără îndoială, pentru iubitorii de teatru, mai ales pentru cei tineri, a fost Richard Schechner, părintele performance-ului. Ce oferă actuala ediţie?

Cristina Modreanu:

Am construit încă de la început, din 2008, această secţiune teoretică, de când mi-am conceput proiectul, pentru că mi se pare că trebuie să asiguri unui asemenea eveniment şi o structură de rezistenţă şi asta ar fi, cred eu, această structură teoretică constând în conferinţe, în traduceri. Anul acesta, după succesul pe care l-a avut Richard Schechner anul trecut şi după traducerea cărţii lui Hans-Thies Lehmann "Teatrul post-dramatic", ne-am oprit asupra unei legende, iarăşi o legendă a teatrului american, regizorul Lee Breuer, mai puţin un teoretician, dar un practician recunoscut şi încă foarte activ. N-am putut să-l aducem cu un spectacol, dar l-am invitat să susţină o conferinţă şi să prezinte cel mai mare succes recent al său, o montare după "Nora" de Ibsen. În aceeaşi secţiune avem un specialist recunuscut în Tadeusz Kantor, profesorul american de origine poloneză, Michal Kobialka, a cărui carte despre Kantor o traducem şi va apărea în colecţia FNT. Kobialka va susţine o conferinţă şi va prezenta o serie de proiecţii cu spectacolele lui Kantor. Momentul Kantor se va întregi cumva în festival şi cu o expoziţie cu fotografii din spectacolele sale, pe care o vom monta pe gardul Muzeului de Artă de pe Calea Victoriei, aşa cum anul trecut am făcut cu expoziţia Grotowski.

M.W.:

Revin asupra unuia din obiectivele Festivalului Naţional de Teatru, anume de a promova teatrul românesc dincolo de hotarele ţării. Prin invitarea unor selecţioneri de festival, a unor jurnalişti si critici de teatru străini. Care a fost ecoul ediţiei 2009 din acest punct de vedere?

C.M.

: Acest ecou s-a materializat în participarea unor spectacole la festivaluri din străinătate. I-ai amintit mai devreme pe Bogdan Georgescu şi David Schwartz cu "Romania! Te pup!", spectacol care a participat la festivalul de la Wiesbaden. Au mai fost şi alte spectacole, a fost un dosar de presă internaţional care contează foarte mult pentru teatrul românesc şi, cum spuneam, s-a pregătit între timp ediţia în limba franceză a revistei "Alternatives théâtrales", dedicată teatrului românesc, ediţie care apare cu sprijinul Institutului Cultural Român. Sunt semne foarte sănătoase că informaţia despre teatrul românesc a început să circule şi sunt convinsă că şi după ediţia din 2010 se va întâmpla la fel.

Teatrul românesc, raportat la teatrul lumii

M.W.

: Regulamentul UNITER prevede limitarea directoratului FNT la trei ani, o perioadă nu tocmai lungă, dacă ne gândim la alte festivaluri cu renume, pentru a putea asigura continuitatea unei structuri. Ce ţi se pare important, pornind de la experienţa acumulată în aceşti trei ani, pentru viitorul Festivalului Naţional de Teatru?

C.M.

: Sigur, fiecare selecţioner îşi gândeşte conceptul de festival în acord cu propriile idei, dar cred că ar fi esenţial pentru FNT să continue să aibă invitaţi din străinătate pentru a asigura permanent o oglindă a teatrului românesc în teatrul lumii. E important să fim mereu faţă în faţă cu ceea ce se întâmplă în alte culturi. În acelaşi timp, cred că formula aceasta de structură de piaţă de teatru mai degrabă decât de simplă vitrină de care să se bucure numai spectatorii din Bucureşti este mult mai utilă, pentru că ea asigură, cum spuneam, circulaţia teatrului românesc şi acesta este un lucru care se construieşte în foarte mult timp, adică efectele obţinute după trei ediţii există, dar sunt destul de puţine faţă de cât ar putea să se strângă în câţiva ani, aşa cum s-a întâmplat cu Festivalul de la Sibiu. Contează foarte mult să existe o coerenţă în timp a unui proiect şi din cauza asta mi-ar părea rău să se renunţe la lucrurile care au dat rezultate deja. În acelaşi timp recunosc dreptul oricărui selecţioner de a regândi acest eveniment şi aştept cu curiozitate şi cu interes această regândire.

Scena.ro - platformă de promovare a teatrului românesc

M.W.

: Şi în ce priveşte viitoarele proiecte legate, desigur, tot de teatru, începând cu 2011? Unul dintre ele va fi, fireşte, continuarea realizării revistei "Scena.ro", care a ajuns şi ea la un număr jubiliar, numărul zece.

C.M.

: Da, e adevărat, acesta este proiectul cel mai aproape de mine în acest moment şi cel mai drag, cumva, deşi e şi cel mai greu de dus mai departe pentru că finanţările sunt destul de precare în domeniul acesta, dar deja revista şi-a câştigat un bun renume nu numai în România, ci şi în alte părţi. Intenţionez să-i sporesc acest renume pentru că ea a devenit deja o platformă de promovare a teatrului românesc şi sper din tot sufletul să poate să fie asta în continuare.

M.W

.: Şi alte proiecte?

C.M

.: Vreau să-mi continui studiile post-doctorale. Am susţinut doctoratul anul trecut cu o teză despre spaţiul de joc în teatrul românesc. Vreau să-mi continui studiile şi în străinătate şi am câteva oferte să contribui la reconstrucţia a două festivaluri din România. Va trebui să aleg şi să văd în ce măsură îmi permite timpul să fac şi una şi alta.

Autor: Medana Weident
Redactor: Petre M. Iancu