1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

FNT 2012: Regasiri, cautari

Medana Weident6 noiembrie 2012

Cu anuntarea premiului Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru a luat sfarsit duminica seara cea de-a 22-a editie a Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.

https://p.dw.com/p/16cwO
Imagine: Cosmin Ardeleanu

Premiul „Tanara Speranta“ al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, o premiera dealtfel la FNT, dupa cum a subliniat cu acest prilej directorul artistic al festivalului, criticul de teatru Alice Georgescu, a revenit productiei Centrului de Arte Coliseum din Chisinau „Casa M“, regia apartinand Luminitei Ţîcu – un spectacol puternic, cu o regie minimalista, dar plina de forta, în stil documentar, cu un mesaj curajos despre realitatea intunecata a abuzurilor suferite de femei în regiunea basarabeana si cu o distributie solida”.

Distinsa cu acelasi premiu a fost si tanara actrita Ioana Manciu, care a interpretat cu vulnerabilitate, simt al adevărului si extraordinara abilitate in alternarea rolurilor personajele Dvori şi Procuroarea din spectacolul „Jocuri in curtea din spate“ de Edna Mazya, productie a Teatrului ACT, regia: Bobi Pricop.

Moldau Theater eine Szene aus dem Theaterstück Casa M aus Chisinau
"Casa M" din Chisinau, spectacol distins cu Premiul Criticii la FNT 2012Imagine: Maria Stefanescu

Juriul a fost alcatuit din Yun-Cheol Kim, presedinte al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), profesor universitar la Academia Centrala de Drama din Seul, Raymond Bertin, critic de teatru şi ziarist, membru al redacţiei revistei „Jeu” din Montreal si Octavian Saiu, teatrolog, profesor universitar, vicepresedinte al Sectiei romane a AICT. O distinctie binemeritata, care onoreaza astfel ambele spectacole reunite in mini-sectiunea FNT „Teatrul de maine“.

N-am vrut sa comparam munca unor artisti consacrati cu cea a tinerilor, aflati inca la inceput de drum, n-ar fi fost just“, mi-a explicat Yun-Cheol Kim. Apoi aceasta distinctie s-a dorit a fi si „o incurajare“ pentru tinerii creatori de teatru.

Flash Galerie Theaterfestival Sibiu
Legendarul spectacol "Faust", realizat de Silviu Purcarete la SibiuImagine: Scott Eastman

In ce priveste programul in ansamblu al editiei Festivalului National de Teatru, care tocmai s-a incheiat, invitatul sud-coreean s-a aratat impresionat de creatia regizorului Silviu Purcarete, unele din lucrarile sale fiind incluse in sectiunea „Focus“. De pilda de montarea operei pucciniene „Gianni Schicchi“, productie a Teatrului Maghiar de Stat Cluj sau de „Calatoriile lui Gulliver“ (Exercitii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift), productie a Teatrului National Radu Stanca, Sibiu, o „viziune cu totul noua asupra creatiei swiftiene“. Aici a regasit elemente ale universului regizoral „uluitor“ al lui Silviu Purcarete de care a fost fascinat, „cum rar i s-a intamplat in activitatea sa indelungata de critic de teatru“, vizionand, la Sibiu, interpretarea data de catre regizorul roman celebrului text goethean „Faust“. Yun-Cheol Kim mi-a marturisit ca isi doreste tare mult ca „Faust“-ul lui Purcarete sa fie prezentat si in tara sa si, in general, pe continentul asiatic.

Comparand actuala editie cu cea din 2011, presedintele Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru a constatat, cu regret, o scadere a nivelului spectacolelor selectionate din stagiunea trecuta. In acelasi timp a deplans lipsa unui numar mai mare de productii noi in programul festivalului din acest an.

De altfel, nu putini dintre invitatii la acest festival, cu care am stat de vorba, si-ar fi dorit, pe langa creatiile unor artisti a caror valoare e de necontestat, ceva mai multe nume noi, ceva mai mult din incercarile, cautarile si framantarile tinerilor creatori de teatru, tinerilor autori. Asa cum ne place sa evadam pentru cateva momente in universuri fascinante, deja familiare, sa regasim reperele unui teatru consacrat, care nu mai are nevoie decat, cel mult, de reconfirmari, e important si sa privim inainte, la cautari, mai timide uneori, alteori, dimpotriva, indraznete. Si, cine stie, intr-o buna zi am putea fi surprinsi descoperind chiar noi lumi captivante.

Revenim.