Fogarasch, un Macondo al literaturii europene

“Deşi am fost ultra-mirat, pe 26 octombrie, de ziua naţională a Austriei, am fost invitat la recepţia ambasadei de la Bucureşti. La intrare m-a întâmpinat chiar domnul ambasador, care mi-a spus: Primiţi un ordin! Sie bekommen einen Orden! Am crezut că nu aud bine şi l-am întrebat de trei ori: Cine, eu? Cine, eu? Cine, eu? Zice: Da, primiţi ordinul austriac! Şi pînă astăzi nu pot să-mi închipui de ce şi cum.”

Eginald Schlattner trăieşte retras în satul transilvănean Roşia, unde este pastorul evanghelic al comunităţii de saşi. Comunitatea germană de aici se reduce astăzi la şapte bătrâni, care şi-au procurat deja cele necesare înmormîntării. Întristat de stingerea neamului său, pastorul Schlattner s-a hotărît să scrie. A scris în germana maternă, iar cele două romane ale sale, “Cocoşul decapitat” şi “Mănuşile roşii” au fost publicate la reputata editură vieneză Zsolnay. Pe nepregătite, pastorul evanghelic a devenit unul dintre cei mai citiţi autori din Austria, Germania şi Elveţia. La seratele literare din străinătate, Eginald Schlattner aminteşte mereu că este cetăţean român:

”Într-o notă biografică în limba franceză s-a spus Eginald Schlattner- ecrivain allemand de Roumanie. Sînt cu totul de acord cu această caracterizare: eu scriu în germană, dar mă consider scriitor al României. Deoarece cărţile mele trăiesc din biografia mea, iar biografia mea s-a consumat în România. Aşa încît, eu sînt foarte îndatorat României pentru aceste cărţi. Ca emigrant sas la München, Köln sau Berlin n-aş fi putut scrie niciodată cum am scris. Eu am scris acolo unde am crescut, acolo unde am pătimit, acolo unde am iubit.”

În patria sa, romanului "Cocoşul decapitat” a fost publicat în limba română abia în 2001, la doi ani după succesul german. Al doilea roman al lui Schlattner, “Mănuşile roşii”, a cărui traducere poloneză a fost prezentată în octombrie la expoziţia de carte de la Cracovia, va apărea în limba română la începutul anului viitor.

În romanele sale, Eginald Schlattner depune o mărturie a existenţei germane în România. El fixează pe hărţile imaginarului un tărîm multicultural numit Fogarasch (Făgăraş), asemuit de mulţi critici cu fantasticul sat Macondo al lui Gabriel Garcia Marquez. Admiraţia scriitorului Schlattner pentru Transilvania multietnică se strecoară şi în discursul pastorului Schlattner:

“A venit la biserica mea din Roşia ministrul german de interne Otto Schily. Şi i-am spus: Biserica mea e mai veche decît Berlinul. Cînd acolo orăcăiau broaştele, la mine s-a cîntat pe nemţeşte şi latineşte. Acest lucru l-am spus ca un mesaj al României către Europa unită. La noi există 20 de minorităţi în parlament, iar abecedarele se tipăresc în 10- 12 limbi."

Profitînd de notorietatea sa, Eginald Schlattner doreşte să promoveze literatura română în spaţiul de limbă germană. Deşi este preot evanghelic sas, Schlattner se declară entuziasmat de Weltanschauung-ul românilor ortodocşi. El consideră că literatura română, pătrunsă de trăiri ortodoxe, reprezintă o noutate senzaţională pentru patrimoniul cultural european.

“Literatura română aduce ceva nou: bizantinismul, Iisus Christos nu numai Cel Răstignit, cum apare în bisericile occidentului... Ci dacă intri într-o biserică românească, privirea ţi se înalţă imediat spre locul de unde vine lumina - şi acolo nu-l vezi pe Iisul Christos Răstignitul, ci-l vezi pe Iisus Christos Înviatul, care este Stăpînul Lumii, Pantocratul, care nu ţine în mînă o cruce de pe care se scurge sîngele, ci Cartea Vieţii. Sunt aici cu totul alte elemente de determinare a existenţei. Un român ortodox suferă altfel, iubeşte altfel şi moare cu totul altfel decît noi occidentalii.”