Forţa de seducţie a Europei păleşte

Cine se aştepta ca întîlnirea de la Sankt Petersburg, între oaspeţii occidentali, preşedintele Consiliului UE, van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe de o parte şi gazdele ruse, în ocurenţă Vladimir Putin, pe de alta, să fie cordială şi să reimpulsioneze relaţiile bilaterale, cam gripate - s-a înşelat din nou.

Summitul a demonstrat, dimpotrivă, cît de influenţabile sunt aceste relaţii, cît de vulnerabile la forţa corozivă a unor interese divergente, constată NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG şi continuă: în privinţa Siriei, Putin le-a retezat oaspeţilor orice speranţă, nici măcar rolul care i s-a oferit de către aceştia şi anume, de a trece el drept ctitor al păcii, nu l-a mai interesat. Dimpotrivă, Moscova îl susţine în continuare pe despotul sirian pentru a-şi putea consolida ea însăşi puterea în Orientul Apropiat, conchide cotidianul german.

De altfel, termenul la care Kremlinul mai putea interveni în aflarea unei soluţii de pace este deja depăşit, crede FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, estimînd că Rusiei nici nu-i mai rămîne altecva de făcut decît să ţină partea Damascului, de vreme ce şi planul lui Annan a eşuat.

Ceva fundamental s-a modificat în relaţiile ruso-europene, sesizează BADISCHE NEUESTE NACHRICHTEN: preşedintele Putin priveşte, după realegerea sa, spre răsărit şi spre China. Chiar dacă tună şi fulgeră împotriva scutului antirachetă amplasat în Europa el ştie prea bine că pericolul vine din altă parte. Şi de aceea este pe punctul de a reface imperiul eurasiatic şi de a consolida sfera de influenţă a Rusiei în Orient. Uniunea Europeană rămîne interesantă pentru Moscova doar în calitatea ei de importator de nădejde, de ţiţei şi gaze.

Un importator de nădejde al superperformantelor submarine militare made in Germany este Israelul. Prezumtiva dotare a acestor submarine cu arme nucleare este cea care a generat în mass media din Republica Federală o dezbatere după ce DER SPIEGEL a publicat în ediţia sa de luni un dosar cuprinzînd unele dezvăluiri. pe care, cotidianul DIE WELT le dezavuează o zi mai tîrziu. Cotidianul berlinez le consideră pur şi simplu secrete publice.

FRANKFURTER RUNDSCHAU insistă asupra potenţialului de ameninţare din regiune, la care Israelul este supus şi asupra deplinului drept al statului evreu de a recurge la mijloace militare disuasive. Între mijloacele slujind descurajării figurează şi dotarea cu rachete nucleare a submarinelor de fabricaţie germană.

Iar dacă statul Israel găseşte de cuviinţă că submarinele îi asigură securitatea Berlinul nu are prea multe motive să contrazică această decizie, atrage atenţia şi FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND. Care conchide că disputa în jurul unei dotări a amintitelor ambarcaţiuni cu rachete nucleare este nu numai lipsită de importanţă ci şi ridicolă. Iar faptul că Israelul dispune de arme atomice nu mai este o noutate. In cele din urmă întrebarea fundamentală este următoarea: poate impulsiona furnizarea de armament negocierile menite să pună capăt conflictului din Orientul Apropiat? Sau cu alte cuvinte, pot fi livrate submarinele în schimbul sistării construcţiei de aşezări israeliene în Cisiordania?Pe cît de frumos sună întrebarea, pe atât de naivă este ea, consideră Financial Times Deutschland.

Mult mai întemeiată este o cu totul altă dezbatere, care durează deja de mai multă vreme: cea în jurul introducerii eurobondurilor ca soluţie de curmare a crizei monetare europene. In optica ziarului olandez DE TELEGRAAF este limpede că eurobondurile nu vor face decît să răsplătească prea îndelungata cosmetizare a bugetelor de către ţările care acum se află în dificultate - concret, ale celora din bazinul mediteranean.

Eurobondurile constituie însă, în cel mai bun caz, o soluţie pentru o zonă monetară funcţionînd perfect, pentru ţări ale căror vistierii sunt în ordine şi unde piaţa muncii este deja reformată. Cum este cazul Germaniei şi al Olandei.

Este şi motivul pentru care ziarul austriac DER STANDARD le recomandă criticilor să dea ascultare Angelei Merkel şi pledoariei ei în favoarea disciplinei bugetare, a unui just echilibru între investiţii şi economii.