1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Forum economic şi probleme politice

Alina Kühnel19 mai 2008

La Sharm el Scheich continuă lucrările Forumului Economic Mondial dedicat Orientului Apropiat şi Mijlociu. Temele discutate nu sunt însă doar de natură economică.

https://p.dw.com/p/E2SW
Ministrul apărării, Ehud Barak, este îngrijorat de situaţia din IsraelImagine: AP

Mediator în conflictul dintre Israel şi palestinieni, preşedintele egiptean Hosni Mubarak s-a întâlnit în cursul dimineţii şi cu ministrul israelian al apărării, Ehud Barak. De altfel, liderul israelian are programate discuţii şi cu şeful serviciilor secrete egiptene Omar Suleiman, întâlnirile având loc în paralel cu dezbaterile pe teme politice şi economice, găzduite în staţiunea egipteană.

Hamas-ul, care a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în luna iunie anul trecut solicită Israelului să renunţe la blocada impusă teritoriilor locuite de palestinieni, în schimbul încetării atacului cu rachete.

Ieri, Premierul Ehud Olmert declara că Israelul a fost "foarte aproape" de a decide următorii paşi pentru stoparea atacurilor armate palestiniene.

"În nici o circumstanţă nu putem accepta continuarea situaţiei din sudul ţării în regimul din ultimele luni, am ajuns la momentul în care trebuie să luăm o decizie", spunea Olmert ieri în timpul unei şedinţe de guvern.

Reprezentanţi ai Hamas şi ai Damascului aşteptaţi la Sharm el Scheich

Astăzi însă, o delegaţie a Hamas şi-a anunţat prezenţa la lucrările forumului economic de la Sharm el Scheich. Agenţiile de presă informează că, cel mai probabil, în cursul serii, reprezentanţi ai guvernului de la Damasc, conduşi de Musa Abu Marzuq, vor sosi şi ei în Egipt.

Prezent la deschiderea lucrărilor forumului, preşedintele american George W. Bush a discutat cu omologul său palestinian, Mahmud Abbas, la final declarând:

Bush_Mideast-Kopie.jpg
Imagine: AP

"Mă doare inima văzând cum se pierde imensul potenţial al poporului palestinian. Sunt oameni buni, inteligenţi, capabili, care dacă ar avea o şansă şi-ar construi o patrie adevărată", spunea Bush.

Şeful administraţiei de la Casa Albă a devenit ceva mai concret în declaraţii, după ce în timpul vizitei la Ierusalim, evitase orice referire la planul de pace, pe care îl dorea conturat până la finalul mandatului său la Casa Albă.

"Susţin cu tărie soluţia a doua state independente", declara George W. Bush.

Israelul rămâne însă îngrijorat de o posibilă întărire a Hamasului, cu ajutorul Iranului, după cum declara în această dimineaţă Amos Gilas, consilier pe probleme politice în ministerul israelian al apărării.

În ciuda apelurilor privind o operaţiune militară pe scală largă, foşti ofiţeri şi membri ai serviciilor de securitate israeliană s-au declarat în favoarea negocierilor cu Hamas-ul.

În schimbul încetării atacurilor cu rachete, Hamas susţine ridicarea blocadei din Gaza şi redeschiderea graniţelor, mai ales la frontiera cu Egiptul.

Iar Israelul a cerut atât oprirea atacurilor cu rachete cât şi a traficului cu arme din zona peninsulei Sinai, dar şi continuarea negocierilor pentru eliberarea soldatului Gilad Shalit, capturat de militanţii palestinieni în 2006.