1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Forumul Economic pentru promovarea economiei sud-est europene

Maria Pascu5 noiembrie 2007

La conferinţă se află peste 460 de politicieni, întreprinzători şi experţi economici din 32 de ţări, printre care Statele Unite, Germania, Marea Britanie şi Elveţia.

https://p.dw.com/p/C1bT
Construcţia gazoductului Nabucco se va afla în centrul discuţiilor de la Viena
Construcţia gazoductului Nabucco se va afla în centrul discuţiilor de la VienaImagine: dpa Zentralbild

„Dezvoltarea şi promovarea investiţiilor, eficienţa şi siguranţa energetică în Europa, susţinerea dezvoltării telecomunicaţiilor şi inovaţiilor tehnologice din regiune – acestea sunt principalele teme de discuţie din cadrul Forumului economic de la Viena“, explică Dr. Elena Kirtcheva, secretarul general al VEF.

Dezbaterile pe tema energiei se vor concentra asupra proiectului Nabucco, subiect prioritar al politicii europene. Reamintim că gazoductul supranumit „Nabucco“ va traversa Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria şi va ajuta la diminuarea dependenţei Uniunii Europene de importul de gaz din Rusia.

În plus, la întâlnirile din cadrul Forumului între reprezentanţii tuturor companiilor aeriene din sudul şi estul european se va discuta despre posibilităţile de dezvoltare a reţelei de transport.