Fraudă sau alarmă falsă?

Cel mai elocvent lucru care se poate spune despre societatea românească este neîncrederea generalizată. Astăzi militanţii PDL, din nucleul ”credincioşilor” nesmintiţi, lansează avertismente dramatice cu privire la intenţia de fraudă electorală. Nu există în tonul celor care scriu sau care vorbesc nici cea mai mică ezitare, nici cea mai neînsemnată îndoială: în opinia lor, guvernul se pregăteşte să fraudeze alegerile. Sunt invocate şi argumente tehnice: procesele verbale nu vor mai conţine în mod obligatoriu înscrierea separată a celor care au votat în secţiile speciale sau a celor care au votat cu urna mobilă. Este adevărat că această relaxare face mai grea o verificare a votului multiplu. Dar este surprinzător că partidele româneşti ţipă ca din gură de şarpe că adversarii fură voturile, dar atunci când se află la guvernare se dezinteresează complet de perfecţionarea sistemului de vot. De ce oare ? Din simplă indolenţă sau pentru că speră să tragă, la rândul lor, profituri din ”imperfecţiunile” sistemului?

O dezbatere a existat, iar STS s-a oferit la un moment dat, cu oarecare insistenţă, să se ocupe de informatizarea listelor electorale. Era firesc: primind atribuţii în plus, serviciul ar fi primit şi fonduri în plus de la buget. Dar dacă STS nu inspira încredere (iarăşi ne putem întreba de ce?), informatizarea listelor putea fi atribuită altcuiva. După mai bine de 3 ani de guvernare, PDL care cunoaşte prea bine problema, care fusese acuzat la rândul său că a fraudat alegerile prezidenţiale din 2009, se plânge acum că referendumul va fi fraudat prin votul multiplu.

Iar ironia deplină se va manifesta cândva, în viitor, atunci când USL se va plânge că adversarii, în absenţa unor liste informatizate, fraudează alegerile prin votul multiplu.

Informatizarea listelor de alegători este doar un aspect. Un altul la fel de important este actualizarea listelor, iar dacă se va vedea că administraţia nu face faţă unei misiuni atât de dificile, ar trebui să se instituie, ca în alte părţi, o regulă nouă: cu cel puţin 6 luni înainte de alegeri, cetăţenii cu drept de vot să se înscrie singuri, în mod voluntar, pe listele electorale. Cine nu se va înscrie în termen, nu va putea vota. Ar fi o excelentă sită, una care i-ar alege pe cetăţenii care manifestă în mod constant o vie preocupare faţă de viaţa politică, de aceia care, în mod constant, lipsesc de la urne şi se informează în mică măsură. Abia atunci am avea şi o imagine mai realistă a absenteismului, care astăzi este foarte mult exagerat. Nu se ştie cu certitudine care este numărul real al alegătorilor, iar în plus nu este clar cîţi dintre aceştia manifestă cu adevărat dorinţa de a participa la procesul politic. Dacă lipseşti de la urne după ce te-ai înscris pe listele electorale, este un gest plin de semnificaţie. În condiţiile actuale nu este limpede dacă absentul ştie cu adevărat că ar fi bine sau rău să meargă la vot şi dacă, nu cumva trăieşte, într-o stare de semi-conştienţă politică.

Modul de vot va trebui schimbat cu siguranţă. Este o condiţie a modernizării statului pe care administraţia de până acum a ignorat-o în mod inexplicabil. Dar să ne întoarcem la problema încrederii. Nevoia acută de perfecţionare a sistemului de electoral se trage şi din spaima generalizată că adversarii fură invariabil voturile. E oare un simplu exerciţiu retoric, unul convenabil în toate situaţiile sau o teamă reală? E greu de spus. Dar indiferent de situaţie, faptul că se vorbeşte atât de des de fraudă, că este declinată la toate cazurile, e de natură să vicieze grav atmosfera publică. Românii par că se bănuiesc mereu, reciproc, de cele mai rele lucruri, că se dispreţuiesc enorm unii pe alţii şi că viaţa împreună nu este cu adevărat posibilă. E, din păcate, o boală politică care nu se va vindeca prea uşor.