Frontiera dintre public şi privat

Faptul că reţeaua de prieteni de pe Facebook este considerată, juridic vorbind, spaţiu public va schimba, încetul cu încetul, multe din obişnuinţele reţelei. Recent, s-a încheiat un proces prin care un director din cadrul prefecturii judeţului Mureş a pierdut recursul împotriva CNCD, care îl condamnase la plata unei amenzi de 1000 de lei pentru o postare cel puţin neinspirată. Autorul textului scria în 2012, când au început protestele împotriva Guvernului Boc, următoarele: „Arbeit macht frei - asta să înţeleagă protestatarii“. Dacă avem multă bunăvoinţă, putem distinge aici ideea după care numai ”asistaţii” leneşi protestează, în timp ce lucrătorii harnici (a se citi simpatizanţii PDL) îşi câştigă libertatea şi prosperitatea prin muncă. Autorul pierdea însă din vedere asocierea sloganului cu lagărele naziste de exterminare, fapt care a cântărit decisiv în condamnarea sa contravenţională. Ce-i drept, sloganul avusese o răspândire mai largă, el fiind afişat şi la intrarea într-unul din lagărele de muncă forţată din Rusia (Arhipelagul Solovki).

Ştia sau nu ştia împricinatul toate acestea contează acum mai puţin. Cert este că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a validat sentinţa Curţii de Apel din Tg Mureş prin care se arată că: ”Reţeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuţă poştală electronică. Profilul său personal pe Facebook, chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre prieteni putând distribui informaţiile postate de titularul paginii.”

Asta înseamnă că, la rigoare, paginile Facebook au devenit un loc în care operează toate interdicţiile din spaţiul public clasic, cum ar fi sălile de conferinţă, mitingurile din pieţe, televiziunile sau ziarele. Am remarcat că setările specifice, care pot restrânge la maximum accesul pe o pagină, nu sunt luate în considerare.

Relaţia dintre public şi privat a devenit tot mai problematică. În toamna lui 2004 erau publicate transcrieri ale unor înregistrări ale şedinţelor PSD la nivel înalt (aşa-numitele ”stenograme PSD”) care au contat, probabil, în rezultatul alegerilor prezidenţiale. Dar întrebarea era dacă publicarea şi exploatarea politică a acelor ”stenograme” erau sau nu legitime. În definitiv, s-a spus atunci, un partid este o asociaţie privată şi nu o instituţie publică şi, prin urmare, nimeni nu are a se amesteca în dezbaterile interne din cadrul partidului. S-a contraargumentat însă că, deşi partidul este o asociaţie privată, este o persoană juridică de drept public, ceea ce îl plasează la jumătatea distanţei dintre public şi privat. Cu alte cuvinte, deşi este o formă liberă de asociere a unor persoane particulare, partidul are obligaţii faţă de întreaga societate. Mai târziu, preşedintele Traian Băsescu a primit un avertisment din partea CNCD din cauza unor cuvinte rostite doar în prezenţa soţiei sale, fără să ştie că este înregistrat. Cu toate că era evident că vorbele sale ţineau de spaţiul intim, el a fost totuşi avertizat în numele unei etici care nu acceptă diferenţa dintre public şi privat. Au fost însă multe situaţii în trecut care au redefinit, încetul cu încetul, frontierele. Site-uri specializate de întâlniri erotice fuseseră explorate şi dezvăluite imaginile unor persoane cu o bună reputaţie culturală, provocând pe moment o remobilizare în apărarea spaţiului şi a vieţii private.

Dar aşa cum am putut constata în ultimii ani, aceste baricade au devenit intenabile. Internetul nu mai poate fi considerat spaţiu exclusiv privat şi de fapt ”privatizarea” lui a devenit imposibilă în primul rând din motive tehnice. S-a văzut că, în ciuda pretenţiilor sale, nici Facebook nu poate garanta confidenţialitatea datelor personale. Cu cât a devenit internetul mai accesibil, cu atât a devenit mai ”public” prin conduitele şi exigenţele care îl caracterizează.

De altfel, am asistat, încetul cu încetul, pe reţelele de socializare la o anumită evoluţie de la stilul abrupt şi imprecaţie către forme mai elaborate şi ”publicabile” în sens clasic. E suficient să ne uităm la paginile unor persoane notorii care au fost în trecut ţinta unor controverse legate de natura postărilor lor. Facebook-ul ”s-a civilizat” sub impactul presiunii publice. Pe de o parte, libertatea expresiei se îngustează, pe de alta, expresia câştigă în demnitate.

Dar există şi alte urmări. Discursul privat care migrase pe internet se va retrage din nou în intimitatea familiilor şi cercurilor restrânse de prieteni. Tehnica dereglase raporturile care se statorniciseră între spaţiul privat şi cel public, prilejuind o expansiune fără precedent a celui dintâi, dar tot ea va sfârşi, se pare, prin a restabili vechile frontiere.