Frustrările unui serviciu secret

Confuzii de presă

Un articol recent din presa italiană vorbea despre numărul mare de români angajaţi într-un serviciu secret. Doi foşti directori ai SIE, Cătălin Harnagea şi Claudiu Săftoiu, au discutat în presă despre numărul important de angajaţi ai SRI, avansând şi cifre referitoare la SIE. Despre pensiile uriaşe ale foştilor lucrători în Securitatea comunistă s-a mai scris, dar aceste informaţii sunt însoţite şi de articolele din mass-media care vorbesc despre o creştere constantă a fondurilor bugetare alocate serviciilor secrete. S-a creat astfel, la pachet, o imagine defavorabilă serviciilor secrete româneşti: imaginea unor instituţii supradimensionate, finanţate pantagruelic, pentru activităţi oculte şi opacizate, din banii contribuabililor .

O astfel de portretizare la kilogram nu convine deloc Serviciului Român de Informaţii Externe care, în ultimii ani, s-a reflectat public ca fiind o instituţie de elită a României, reformată şi fără niciun fel de legătură cu fosta Securitate. Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a vorbit public în aceste zile despre veniturile obţinute de membrii serviciului special pe care îl conduce: 2500 Ron salariul mediu, în timp ce pensia medie este de aproximativ 1500 Ron. Mihai Răzvan Ungureanu a precizat în plus că media de vârstă din cadrul SIE este de 37 de ani, numărul de angajaţi ai instituţiei fiind mult mai mic decât cei 3000 amintiţi în presă.

Politicienii au prea multă răbdare

Reprezintă aceste declaraţii o încercare de diferenţiere a SIE de celelalte servicii secrete româneşti? Se pare că da, întrucât în ultimii ani cei mai buni comunicatori dintre “secreţi” au fost totuşi cei de la SIE. La polul opus se află serviciul secret al Ministerului Apărării (Direcţia Generală de Informaţii a Apărării) care are, conform atribuţiilor legale, cele mai importante competenţe dintre toate serviciile speciale româneşti.

Frustrările celor de la SIE se referă şi la legislaţia învechită după care funcţionează serviciul. Legea SIE provine din 1998, dată anterioară intrării României în NATO şi UE. Deşi Mihai Răzvan Ungureanu atrage periodic atenţia asupra nevoii de a avea un pachet actualizat de legi ale siguranţei naţionale, decidenţii politici tărăgănează procesul de mai bine de doi ani. O atitudine bizară din partea politicienilor, care ar merita pe viitor o analiză minuţioasă.

Posibile dificultăţi

Directorul SIE vorbeşte laudativ despre performanţele instituţiei pe care o conduce. Dar câteva dificultăţi cu care se confruntă, deşi neverbalizate, pot fi intuite. Cuantumul relativ modest al salariilor din instituţie prezintă probabil un inconvenient în menţinerea angajaţilor din cadrul SIE. Recipiente ale unei pregătiri de elită, aceştia sunt ispitiţi de câştigurile mai atractive şi mai puţin riscante ce pot fi obţinute în mediul privat.

Oamenii din cadrul SIE, spunea Ungureanu într-un interviu acordat României Libere, “înţeleg să fie patrioţi şi din punct de vedere moral, nu doar retoric". Patriotismul este însă o valoare prea puţin prezentă în educaţia generaţiilor tinere din România post-comunistă şi este de presupus că acest impediment apare frecvent în procesele de recrutare din cadrul SIE.

Iată doar câteva posibile dificultăţi de sistem care se adaugă receptării neclare a instituţiei în rândul populaţiei. Este suficientă o comparaţie între pagina de Internet a MI6, serviciul secret al Marii Britanii, şi cea a SIE, pentru a percepe diferenţele cadrului în care funcţionează cele două instituţii omoloage. Un cadru care, în România, poate fi ameliorat doar prin decizia politică de actualizare a legilor siguranţei.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Petre M. Iancu