1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Funcţionează UE cu un motor gripat?

12 iunie 2010

"Nu sunt de această părere", răspunde cancelarul Angela Merkel în Frankfurter Allgemeine Zeitung la întrebarea dacă motorul germano-francez al UE dă semne de poticnire.

https://p.dw.com/p/NpAL
Nicolas Sarkozy - Angela Merkel, un duo dezbinat?Imagine: AP

Angela Merkel spune că există o colaborare strânsă între ea şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.

Totuşi, o întrevedere cu Sarkozy a fost anulată săptămâna aceasta, cu doar câteva ore înaintea sosirii la Berlin a preşedintelui francez. Berlinul şi Parisul au dat explicaţii diferite pentru circumstanţele anulării vizitei.

Le Figaro scrie că Sarkozy ar fi renunţat la întâlnire, nemulţumit de noile planuri de austeritate anunţate de Guvernul german. Cancelaria de la Berlin susţine însă că a fost vorba de un calendar prea încărcat pentru doamna Merkel. Întâlnirea ar fi fost reprogramată pentru 14 iunie.

Controversa guvernului financiar european

Angela Merkel vizează să-i convingă pe liderii celor 27 de ţări din UE să accepte o coordonare strânsă a politicii economico-financiare la nivel comunitar.

În schimb, preşedintele francez vrea un guvern financiar unic, căruia să i se supună cele 16 state din zona euro. Franţa solicită, astfel, crearea unui nou secretariat de coordonare la nivelul zonei euro, care să alinieze politicile financiare ale celor 16, în conformitate cu normele Băncii Centrale Europene. Berlinul se teme că astfel se periclitează independenţa BCE.

EU Pakistan Gipfel
Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, trebuie să împace şi capra, şi varzaImagine: AP

Van Rompuy respinge crearea de noi autorităţi

Preşedintele permanent al Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat, cu ocazia recentei sale vizite la Berlin, că respinge şi el crearea unor noi autorităţi. Totuşi, o mai bună coordonare a politicilor financiare este, în opinia sa, foarte necesară, după cum s-a văzut în urma actualei crize a deficitelor.

În legătură cu presupusele neînţelegeri franco-germane, Van Rompuy crede că aceste probleme nu trebuie exagerate.

Nicolas Sarkozy continuă să se opună măsurilor de austeritate pentru consolidarea bugetului. Astfel s-ar încetini creşterea economică, se spune la Paris.

Dimpotrivă, Guvernul german a adoptat măsuri dure de economisire pentru anul viitor. La fel au procedat multe alte ţări europene confruntate cu niveluri ridicate de îndatorare. Comisia Europeană susţine aceste planuri şi vrea ca deficitele să fie readuse sub control până în 2013.

Modificarea tratatelor europene?

Intenţia Germaniei este ca la summitul UE din 17 iunie să se decidă controale mai stricte ale Comisiei Europene asupra bugetelor statelor membre.

Este nevoie de modificări ale Pactului de Stabilitate iar acestea ar trebui preluate şi în tratatele care reglementează funcţionarea blocului comunitar. În acest caz, toate schimbările ar trebui ratificate, ulterior, de parlamentele celor 27.

Parisul nu împărtăşeşte această abordare. Procedura de aprobare a modificărilor ar fi greu de îndeplinit în Franţa. Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, crede că modificarea tratatelor este mai puţin importantă decât păstrarea unităţii blocului comunitar. "În aceste vremuri de criză, trebuie să fim uniţi, să urmăm aceeaşi linie şi aceleaşi norme."

Nicolas Sarkozy und Angela Merkel EU Gipfel Flash-Galerie
Zâmbete false?Imagine: AP

Există, însă, şi poziţii comune: Franţa şi Germania vor să impună împreună interzicerea, la nivel comunitar, a tranzacţiilor speculative. Merkel şi Sarkozy au scris o scrisoare comună, în acest sens, Comisiei Europene. Instrumentele speculative ar fi contribuit serios la criza în care se află Grecia. Germania a interzis deja din 19 mai aceste tranzacţii.

Comisia Europeană s-a angajat să solicite o astfel de măsură la viitorul summit G20. Marea Britanie este însă cel mai ferm opozant al unor astfel de reglementări.

Plan de salvare şi pentru Spania

Potrivit Financial Times Deutschland, UE pregăteşte, între timp, un plan de salvare a Spaniei, ţară care va primi credite de mai multe miliarde de euro. În curând, se pare că Madridul va fi nevoit să salveze de la faliment sectorul bancar, afectat de un blocaj major pe piaţa creditelor imobiliare.

Dacă Spaniei nu-i vor ajunge banii pentru această operaţiune, atunci se va apela la fondul special creat în acest sens de UE şi FMI, în valoare totală de 750 de miliarde de euro.

Autori: Bernd Riegert/Ovidiu Suciu
Redactor: Cristian Ştefănescu