1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gândire de procuror sau de judecător?

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti25 aprilie 2013

Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, a declanşat o dispută juridică care readuce în discuţie resorturile cele mai intime ale reformei judiciare.

https://p.dw.com/p/18NJW
Imagine: picture-alliance/dpa

Noul Cod de procedură penală care urmează să fie aplicat aduce o noutate excepţională: camera preliminară. Pe scurt, în sistemul penal românesc, procurorul face cercetarea penală şi când crede de cuviinţă că are destule probe trimite dosarul în instanţă. Se poate însă întâmpla ca judecătorul să respingă o parte din probe ca nelegale, după cum se poate ca dosarul să fie retrimis la Parchet. Urmarea este că procesele durează nesfârşit de mult şi că drepturile acuzatului nu sunt întotdeauna respectate. Noul cod de procedură a introdus aşadar o cameră preliminară care să filtreze probele administrate de procuror mai înainte de a ajunge în instanţa de judecată.

E ceva nou doar prin raportare la practica judiciară recentă din România, căci funcţia ca atare a mai existat şi în trecut şi se regăseşte într-un fel sau altul în mai toate sistemele judiciare. Judecătorul de cameră preliminară va avea ca misiune să verifice dacă procurorul a administrat probele în mod legal (cum ar fi, de exemplu, înregistrarea convorbirilor fără mandat) şi să elimine aceste probe de la dosar. El are în plus termene foarte stricte în care este obligat să-şi dea avizul.

La Senat, acolo unde s-a discutat legea de aplicare a codului de procedură, senatorul liberal Tudor Chiuariu a introdus un amendament care sporeşte atribuţiile judecătorului de cameră preliminară, el putând să stopeze trimiterea dosarului în camera de judecată, dacă acuzaţiile i se par netemeinice. În cursul dezbaterilor din plen de la Senat, s-a opus doar reprezentantul ministerului de Justiţie şi senatorul PSD Toni Greblă. În linii mari oponenţii au argumentat că judecătorul de cameră preliminară nu ar putea, în perioada mică de timp care i se pune la dispoziţie, să evalueze dosarul în întregul său şi că procedura s-ar putea întoarce împotriva acuzatului. Amendamentul a trecut însă cu atât mai mult cu cât legea urmează să fie rediscutată la Camera Deputaţilor.

Amendamentul lui Tudor Chiuariu a provocat însă o oarecare emoţie, căci pe fondul disputelor româneşti binecunoscute, propunerea a fost citită ca o tentativă de a limita acţiunea porcurorilor şi, în subsidiar, a campaniei anti-corupţie. De fapt ideea că fostul ministru de Justiţie ar dori să taie aripile procurorilor anticorupţie chiar dacă nu a fost rostită, a plutit ca presupoziţie.

Subiectul pretinde însă o dezbatere eliberată de aceste subânţelesuri. Este în sine o idee bună sau rea? Dezbaterea ca atare revine juriştilor şi mai ales acelora care au o bună cunoaştere a sistemului penal românesc. Să spunem doar că puterea sporită acordată judecătorului de cameră preliminară nu este ceva neobişnuit. În sistemul anglo-saxon funcţia aceasta este îndeplinită de „audierea preliminară” (preliminary hearing) la capătul căreia cazul poate fi respins şi acuzatul pus în libertate. Aşadar, filtrul aşezat între acuzatorul anchetator şi judecător este foarte puternic. De asemenea, în Germania există un „judecător de investigaţie” (Ermittlungsrichter), iar în Italia „un judecător de audienţă preliminară” care exercită această funcţiune de filtru preliminar al temeiniciei anchetei penale (vezi analiza atentă a cercetătoarei Versavia Brutaru de la Institutul de Cercetări juridice al Academiei).

Această funcţiune preliminară corespunde numai parţial fazei de instrucţie din cadrul sistemului judiciar francez. În fine, dacă ar fi să căutăm nu doar o asemănare de funcţie, ci şi una terminologică o găsim în cadrul Curţii Penale Internaţionale, acolo unde există ca atare o „Cameră preliminară” (Chambre préliminaire) care poate să dea sau nu procurorului autorizarea de a deschide o anchetă.

E adevărat că dezbaterea nu poate fi pur teoretică. Unii spun că în România concretă „gândirea de procuror” ia un avans prea mare şi că judecătorii sunt puşi nefiresc într-o postură subalternă, alţii, că procurorii nu au niciodată destulă putere pentru cât de coruptă e societatea. Cu toate acestea soluţia corectă ar trebui să privească departe şi să nu se limiteze la tratatea febrilă a unor chestiuni de moment.