Günter Verheugen e optimist în privinţa României

Este ultima vizită lui Verheugen în calitate de comisar însărcinat cu extinderea. De aceea a încercat să apese mai tare asupra anumitor priorităţi şi să dea mesajului său un caracter mai imperativ. "Nu se ştie de pe acum care vor fi condiţiile politice de la anul, a spus Verheugen, aşa încît România ar trebui să se grăbească şi să încheie negocierile cu actuala Comisie pentru că acum există un moment deosebit de prielnic. "Voinţa politică pentru extindere este, a continuat el, mai puternică decît oricînd”. Totuşi Günter Verheugen a explicat că numai acceptarea de către România a clauzei de siguranţă poate îndupleca executivul de la Bruxelles să încheie repede negocierile de aderare.

Problemele care ar trebui rezolvate sînt deja bine cunoscute şi ele au fost încă o dată subliniate de Günter Verheugen: independenţa Justiţiei, descentralizarea administraţiei, combaterea corupţiei, iar pe de altă parte continuarea privatizărilor. România, a mai spus însă Verheugen, nu va fi admisă automat în UE, ea va trebui să îndeplinească criteriile stabilite. Totuşi Verheugen a afişat un aer pe deplin încrezător în succesul României.

La capătul unui şir lung de vizite şi a unei perioade de colaborare intensă s-ar putea face un bilanţ. Unul referitor la percepţia publică. Vizitele lui Verheugen au provocat de regulă reacţii contradictorii. Pe de o parte au adus un firesc optimism, dar pe de alta a surprins îngăduinţa cu care sînt tratate, cel puţin în declaraţiile publice, performanţele Guvernului de la Bucureşti. Ziariştii reuşesc cu greu să descopere un pasaj mai exigent. România este pe ultimul loc, cu o mulţime de restanţe datorate nu atît dificultăţilor economice, cît lipsei de voinţă politică sau proastei orientări şi cu toate acestea nu a răzbătut din tonul lui Günter Verheugen nici o notă cu adevărat critică. Un alt reprezentant al Comisiei Europene, ambasadorul Jonathan Scheele, explica într-un rînd că rostul Comisiei Europene nu este să se substituie opoziţiei politice şi că poporul suveran nu are decît să-şi schimbe conducătorii dacă este nemulţumit de conduita lor. UE pare încredinţată că raportul anual al Comisiei este suficient. Explicaţia aceasta nu reuşeşte însă să şteargă dezamăgirea. Persistă o stare de necomunicare între români şi europenii occidentali mai cu seamă. Nu întotdeuna românii înteleg care sînt aşteptările Europei, dar se pare că nici inves. Românii aşteaptă de pildă de la Europa mai mult decît subvenţii. De altminteri ele pot fi deturnate sau folosite fără eficienţă prea mare. Românii aşteaptă în primul rînd un model de organizare şi o etică a vieţii publice. Europa nu este pentru români doar un vis de prosperitate, ci şi reveria unei societăţi în care legile sînt respectate de toţi. De aceea românii care urmăresc cu atenţie şi cu emoţie extinderea Europei ar fi dorit ca responsabilii europeni care sosesc în vizită să sancţioneze mai sever abaterile nedemocratice şi să se pronunţe mai clar, aşa cum au făcut-o americanii, în diferite chestiuni ale vieţii publice româneşti.