1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

G20 pentru o globalizare justă

18 martie 2017

Starea economiei mondiale şi o ofertă pentru Africa, acestea au fost temele discutate în prima zi la summitul G20 de la Baden-Baden, de unde transmite Henrik Böhme.

https://p.dw.com/p/2ZTIR
Imagine: Getty Images/AFP/T. Kienzle

Pacientul "economie mondială" a depăşit faza critică şi se găseşte acum într-o stare relativ bună. Stabilirea unui astfel de diagnostic într-o staţiune de tratament, poate fi întâmplătoare. Dar dacă o astfel de întrunire este gazduită de o localitate cu tradiţie de peste două secole în tratament şi recuperare, precum Baden-Baden, atunci asocierea devine aproape obligatorie. Germania deţine în moment preşedinţia aşa numitului grup G20, din care fac parte statele industrializate şi cele emergente. Şeful finanţelor germane, Wolfgang Schäuble, a lansat invitaţia miniştrilor de finanţe şi şefilor de bănci, pe care i-a întâmpinat chiar în oraşul în care locuieşte el.

G20 - Comitet de criză

Statele din G20 ştiu ce înseamnă crizele, dat fiind faptul că grupul însuşi s-a format în urma unei mari crize financiare, care a lovit Asia în anii '90. Zece ani, G20 a fost un forum al miniştrilor de finanţe până în momentul marii catastrofe: prăbuşirea Băncii americane Lehman Brothers, urmată de prăbuşirea sistemului financiar mondial. În noiembrie 2008, se întâlneau în premieră şefii de stat şi de guvern din ţările grupului G20, la Washington, în încercarea de a mai stinge din incendiul ce se extindea cu repeziciune. Au reuşit, dar dinamica iniţială a dispărut de mult.

O explicaţie ar putea fi şi datele conjuncturale destul de bune ca şi ieşirea băncilor din zona de pericol. Acum, este nevoie de prevenire, de preîntâmpinare mai mult decât de un managament de criză. Un cadru propice pentru şeful OECD Angel Gurría, pentru a prezenta la Baden-Baden un studiu realizat de economiştii organizaţiei, pe o temă de mare actualitate: continuarea reformelor pentru a asigura creşterea economică şi a locurilor de muncă. Documentul cuprinde cca. 350 de pagini, pe care sunt trecute recomandările pentru guvernele statelor membre din OECD.

Angel Gurria
Angel Gurria Imagine: Reuters/Ng Han Guan

"It's a good read!" ("Este o lectură bună"), a lăudat Gurría studiul - în timp ce şeful german al finanţelor, Wolfgang Schäuble, a aprobat din cap, deşi Berlinul însuşi are nevoie de reforme, după cum se arată în documentul citat. Există încă multe piedici în sectorul prestărilor de servicii, se impune depăşirea obstacolelor din calea angajării femeilor cu normă întreagă iar persoanele cu venituri mici trebuie să fie scutite de impozite. Per total, studiul sprijină ideea evoluţiilor economice într-o formulă convenabilă pentru câţi mai mulţi. Globalizare justă - întocmai ca pe afişul întrunirii G-20.

Un nou plan pentru Africa

Pentru a asigura bunăstarea pe termen lung în ţările emergente, este absolut necesară depăşirea diferenţelor enorme din statele sărace şi cele bogate. Gazdele germane ale întrunirii conştientizează acest aspect şi, prin urmare, au plasat continentul african pe prima poziţie a agendei.

Problema este că pentru Africa au existat şi există în continuare iniţiative. Chiar şi în formula G7/G8, în 2001, la Geneva se adopta un "Nou Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii" (NEPAD). Opt ani mai târziu, în localitatea italiană L'Aquila se donau 20 de miliarde de euro pentru fermierii săraci, deşi nu s-a monitorizat niciodată efectul acestei acţiuni.

Participaţii la summitul G20 de la Baden-Baden
Participaţii la summitul G20 de la Baden-BadenImagine: picture alliance/dpa/F. Kraufmann

"Totul e doar apă de ploaie"

Aici, la Baden-Baden, Schäuble a venit cu o nouă idee: "Compact pentru Africa" - o ofertă pentru un parteneriat de investiţii. Scopul este reprezentat de obţinerea unor condiţii cadru mai bune pentru investitorii privaţi. Alături de Banca Africană pentru Dezvoltare, Banca Mondială şi FMI s-au elaborat măsuri şi instrumente speciale, care pot fi adaptate la condiţiile specifice fiecărui stat. În grupul G-20, proiectul se bazează pe o largă susţinere, a mai precizat Schäuble. La masa dezbaterilor din Baden-Baden au luat loc şi primii invitaţi africani: miniştrii de finanţe din Maroc, Tunisia, Ruanda, Senegal sau Coasta de Fildeş.

Pentru organizaţia de caritate "One" totul nu reprezintă decât "apă de ploaie". "Este prea puţin să te ascunzi în spatele unor condiţii cadru", a declarat în discuţia cu DW, Friederike Röder. Ar fi mult mai eficient, dacă statele G20 ar transmite un semnal puternic, de exemplu prin dublarea bugetului destinat dezvoltării până în anul 2020 sau prin consolidarea sistemului financiar internaţional pentru a reduce pierderile de capital ale statelor africane, generate de sisteme de impozitare nefuncţionale sau scurgeri de capital nefuncţionale.

Sitemul financiar internaţional figurează pe agenda celei de-a doua zile a întrunirii. Se va discuta despre combaterea finanţării terorismului şi spălarea de bani, ca şi despre politica monetară. Teme serioase în cadrul idilic de la Baden-Baden.

Autor: Henrik Böhme / Alina Kühnel