1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Geopolitica fotbalului. (Ziare.com)

16 iunie 2018

Campionatul Mondial de fotbal gaseste Rusia in cea mai buna postura de dupa 2014 si poate reprezenta impulsul pentru revenirea tarii in clubul marilor economii ale lumii.

https://p.dw.com/p/2zhaz
CM 2018 - Vladimir Putin
Imagine: picture alliance/dpa

Din perspectiva geopolitica, orice campionat mondial de fotbal este o batalie in lungul razboi dintre Europa super-bogata si America de Sud, permanent in curs de dezvoltare.

Daca privim harta participarii la evenimentul de anul acesta, sentimentul ca asistam la o confruntare intre blocul european si cel sud-american ni se intareste:

Cu primele doua economii ale lumii absente (SUA si China), acest Campionat Mondial nu beneficiaza nici de prezenta Italiei, de 4 ori campioana mondiala, lasand astfel Germaniei mult-iubite la Moscova datoria (ce mai iubesc nemtii cuvantul asta!) de a apara onoarea Europei, in fata Braziliei sau a Argentinei.

Cea mai intinsa si bogata tara de pe glob, detinatoarea unei cincimi din rezervele mondiale de resurse naturale, Federatia Rusa a fost puternic afectata de sanctiunile economice impuse de lumea occidentala dupa anexarea peninsulei Crimeea, astfel incat 2015 si 2016 au fost marcati de recesiune, in contrast puternic cu cresterea sustinuta inregistrata de catre economia globala si mai ales de catre tarile emergente, printre care Rusia se numara.

Pe cat de diabolica este administratia Putin fata de statele din fostul imperiu sovietic, pe atat de priceputa este in macroeconomie insa. Daca principiul echilibrelor bugetare si financiare propovaduit peste tot de catre FMI s-a putut aplica intocmai in vreun stat, atunci acela este Rusia.

Anton Germanovici Siluanov este probabil unul dintre cei mai performanti ministri de Finante din lume; cel care l-a inlocuit pe longevivul Alexei Kudrin in 2011 este omul care a stiut sa salveze finantele tarii de un dezastru iminent dupa 2014, iar politica sa de pastrare a echilibrelor se afla la baza supravietuirii economiei si a reluarii cresterii.

Daca astazi putem vorbi de un succes limitat al efectului sanctiunilor sau (depinde din ce parte privim) chiar de un esec al acestora, Siluanov are meritul principal, datorita politicii prudente in privinta cheltuielilor publice.

A doua contributie decisiva la relansarea economica a Rusiei a avut-o diplomatia dirijata de catre veteranul Serghei Viktorovici Lavrov (in functie din 2004), care a reusit sa obtina un acord cu OPEC pentru reducerea productiei globale de petrol; acest acord a impins in sus preturile la petrol, miscare vitala pentru Moscova, care are un buget dependent (direct sau indirect) in proportie de aproape 70% de vanzarile de hidrocarburi.

Si, astfel, Federatia Rusa a cunoscut in 2017 reintoarcerea la cresterea economica: 1,5% este avansul PIB anul trecut, departe de performanta rivalilor americani (2,3%) sau europeni (2,5%), dar o realizare in conditiile unor sanctiuni deosebit de dure.

O privire mai atenta in mecanismele economice rusesti ne indica transformari calitative mai importante si mai sugestive decat cresterea PIB.

Principala realizare a lui Siluanov este refacerea rezervelor de valuta ale tarii, puternic afectate de perioada 2014-2015, cand banca centrala a cheltuit enorm pentru stoparea declinului rublei; Siluanov si-a impus pana la urma teoria de a lasa rubla sa cada atat cat doreste piata: acest lucru a condus la un curs de echilibru natural si a readus competitivitatea exporturilor, astfel incat in februarie 2018, rezervele au atins pragul de 363 de miliarde de dolari, cu aproape un sfert peste pragul din 2014, dar inca departe de recordul de aproape 600 de miliarde din 2008...

... Fotbalul poate aduce Rusiei plusul de care are nevoie pentru a o readuce in clubul marilor economii (o crestere decenta de PIB, de 2%), dar poate sa si concureze cu ultimele evenimente politice si economice pentru insinuarea Moscovei inapoi in lumea globala a politicii si afacerilor.

Cu un Donald Trump propunand revenirea Rusiei in grupul G8 (G7+1, de fapt), cu un nou guvern italian propunand direct renuntarea la sanctiunile impotriva Moscovei, cu o Germanie dispusa sa uite de Europa pentru a-si realiza conducta Nord Stream II, presedintele Putin asteapta rabdator sa savureze succesul organizarii unei Cupe Mondiale; si daca Rusia nu va putea juca finala, Vladimir Vladimirovici si-ar atinge apogeul personal post-Crimeea facandu-ne cu mana din tribuna la o eventuala finala Franta-Germania, incadrat de Angela Merkel si Emmanuel Jean-Michel Frederic Macron...

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

 

AICI cititi articolul integral pe Ziare.com