1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania ar putea primi deţinuţi din Guantanamo

Cordula Deninghoff/ Medana Weident23 decembrie 2008

Preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Bundestag, Sebastian Edathy a condiţionat primirea în Germania a deţinuţilor din Guantanamo, apreciind că fiecare caz va trebui cercetat individual.

https://p.dw.com/p/GM1G
Imagine: AP

Politicianul social-democrat a subliniat că deţinuţii care vor dori să fie transferaţi în Germania, după închiderea lagărului american din Cuba, trebuie să îndeplinească două condiţii: să nu fi comis delicte penale şi să nu li se poată pretinde să se întoarcă în ţara de origine. În cazul uigurilor e de aşteptat ca aceştia să aibă de suferit dacă revin în China. Ar fi vorba doar de 20 de deţinuţi, care aparţin unei minorităţi musulmane din vestul Chinei. Wolfgang Bosbach, expertul pe probleme de politică internă al grupului parlamentar creştin-democrat/ creştin-social s-a pronunţat de asemenea pentru îndeplinirea acestor condiţii.

În lagărul american din Gauantanamo se mai află încă aprox. 250 de deţinuţi. Noul preşedinte american, Barack Obama, a anunţat că după preluarea mandatului va închide această închisoare. Problema e ce se întâmplă cu deţinuţii. Germania se gândeşte să preia o parte din aceşti oameni, în speţă pe cei care ar avea de suferit la întoarcerea lor în ţara de origine.

La întrebarea dacă Germania ar trebui să preia din motive umanitare deţinuţi din Guantanamo, Wolfgang Bosbach a precizat într-un interviu acordat postului de radio WDR că decizia va fi luată abia după ce Statele Unite vor adresa Republicii Federale o cerere în acest sens. „E prea devreme să se discute acum despre această chestiune” – a adăugat liderul creştin-democrat, care a amintit că nu Germania a înfiinţat această închisoare şi că problema dizolvării ei va trebui soluţionată înainte de toate de către Washington. „Dacă printre deţinuţi se află persoane care au o legătură cu Germania sau care se pot aştepta la persecuţii, tortură sau chiar la o condamnare la moarte, odată cu revenirea în ţara de origine - a explicat Bosbach – atunci Uniunea Europeană, deci inclusiv Germania, ar trebui să se gândească în ce fel se poate acorda ajutor, din motive umanitare, acestor oameni.”

Senatorul Berlinului pe probleme de politică internă, Ehrhart Koerting a atras atenţia asupra temerilor din rândul populaţiei legate de primirea acestor deţinuţi în Germania. Wolfgang Bosbach a precizat la rândul său că printre deţinuţi există cu siguranţă şi persoane care au avut contacte cu al Qaeda: „Nu putem prelua persoane pe care să trebuiască apoi să le ţinem sub observaţie. Problema nu o va avea statul ci oraşele şi comunele respective.”

Politicianul creştin-democrat a admis totodată că printre deţinuţi se află şi persoane cărora nu li s-a putut dovedi vinovăţia şi care nu se pot întoarce în ţara de provenienţă. Ar fi vorba de 50 până la 60 de persoane din cele 250, între care şi câţiva uiguri, grup musulman din China.