Germania cea neiubită

Spre finele celui de-al doilea război mondial, în cercurile politice ale Aliaţilor împotriva Germaniei naziste s-a strecurat şi bizara propunere de a o preface într-un imens cîmp cultivat doar cu cartofi. Singulara idee, respinsă categoric din start, dădea însă întreaga măsură a legitimei uri stîrnite de demenţa naţional-socialistă ce transformase Europa într-un cîmp de ruine şi într-o uriaşă hecatombă.

Cine şi-ar fi închipuit vreodată că simbolurile cumplitei Germanii din perioada dictaturii brune vor fi aplicate după aproape 70 de ani tocmai actualilor responsabililor politici ai Republicii Federale, ai unei Germanii despre care se afirmă a fi cea mai bună din toate timpurile? Să fie de vină numai criza economică ce ascute rivalităţile, caută ţapi ispăşitori şi realimentează rezervorul de clişee şi stereotipii negative ce părea secat după deceniile de pace, reconciliere şi bună înţelegere pe continent?

Nu numai - sună răspunsul, din perspectiva investigării ultimelor cinci veacuri de istorie a Europei şi mai ales a luptei pentru hegemonie între marile şi mai micile puteri, de la 1453 încoace.

Prea mare, prea puternică?

Un istoric britanic, Brendan Simms, a studiat etapele acestei concurenţe între marile ţări, fiind convins că ori de cîte ori Germania devine foarte puternică, creează un disconfort în Europa şi trezeşte resentimente. Teza aminteşte de scepticismul şi circumspecţia cu care mai ales Londra a întîmpinat procesul reunificării Germaniei. Persistenţa acestor reticenţe „britanice” ar părea cel puţin ciudată, dacă Simms nu ar oferi în interviul publicat recent în revista DER SPIEGEL şi cîteva răspunsuri, explicaţii şi argumente raţionale valului iraţional de anti-germanism ce se rostogoleşte acum pe străzile, în pieţele şi în paginile tabloidelor din ţările europene cel mai grav afectate de criză. Şi fireşte în spaţiul internautic, sub pecetea anonimatului adeseori.

Istoricului britanic i se pare de neiertat modul în care Germania şi responsabilii ei politici sunt defăimaţi. In schimb, Simms nu este de părere că odată cu reunificarea Germaniei ar fi dispărut şi temerile pe care noile ei dimensiuni şi forţa ei economică le inspiră Europei. Dimpotrivă. Astfel încît el însuşi, într-un recent eseu publicat în NEW STATESMAN, parafrazează celebrul motiv al fantomei ce bîntuie Europa, fantoma fiind de astă dată nimeni alta decît…Germania.

Ce fel de Europă?

Forţa ei economică, dar refuzul ei de a-şi asuma responsabilitatea unor misiuni militare este interpretată de istoricul britanic drept o lipsă de sensibilitate faţă de realele pericole ale lumii. Cu totul alta este situaţia Marii Britanii care se simte, în caz de nevoie, răspunzătoare pentru soarta tuturor. Or, în viziunea autorului cărţii „The Struggle for Supremacy,1453 to the Present”, forţa militară rămîne azi la fel de importantă ca în perioada războiului rece.

Simms relatează cum în Norvegia, în cursul unei conferinţe, a lansat auditoriului întrebarea: cine va sări în ajutor, în cazul că ţara le va fi atacată şi că America ar fi angajată în zona Pacificului, neputînd răspunde unei noi solicitări? Răspunsul dat ar fi fost următorul: nimeni nu ar apela la Berlin ci mai degrabă la Paris şi Londra. Aşa stînd lucrurile, Simms duce raţionamentul mai departe şi pledează nu pentru o Anglie mai europeană ci pentru o Europă mai britanică.

Critică modul în care a fost introdusă moneda comună euro, crede că Germania îşi iroseşte energia în a impune periferiei europene condiţii pe care aceasta nu le poate îndeplini, susţine că arhitectura Europei ar trebui în aşa fel regîndită încît Germania să nu mai fie principalul platnic. Are impresia că Germania, prin anii 50, s-ar fi slujit de vehiculul european spre a reveni în familia popoarelor civilizate, că prietenia dintre Paris şi Bonn, ulterior Berlin ar fi fost mereu subminată de rivalităţi latente. Totuşi, nu avem voie să întrevedem în puterea, în forţa economică a Germaniei doar latura primejdioasă ci trebuie să aflăm cum putem exploata spre binele Europei, această forţă.

Germania - obsesie, primejdie sau ţap ispăşitor?

Intrebat dacă nu cumva, în ultima sa carte, conferind Germaniei încă din secolul al XV-lea o importanţă covîrşitoare pe continent, nu a căzut pradă unei obsesii, istoricul britanic invocă dimensiunile dintotdeauna mari ale teritoriilor locuite de populaţie germanofonă în comparaţie cu suprafaţa celorlalte state. Poziţia centrală a Germaniei, ponderea ei demografică sunt „mărimi” care dezechilibrează relaţiile de putere pe continent. Din care motiv, s-a încercat în decursul celor cinci secole şi o contracarare a ambiţiilor hegemoniale germane, intuite de un diplomat suedez deja în seoclul al XVII-lea.

Numai că şi atunci cînd a fost prea slăbită, cînd a fost înfrîntă, umilită, Germania a constituit o „provocare”. Abia în a doua jumătate a veacului trecut, reînarmată sub egida NATO, Germania a putut ţine piept expansionismului sovietic, aminteşte Simms.

Revenind la arsenalul imagologic negativ cu care este azi atacată Germania , istoricul britanic este de părere că nici căştile teutone din timpul împăratului Wilhelm al II-lea, nici mustăţile cancelarului Bismarck, necum simbolurile naziste, nu pot fi asociate actualilor lideri politici ai Berlinului.

Tot in recenta sa carte, Brendan Simms reproşează însă guvernului german faptul că se pierde în speculaţii şi subtilităţi „legaliste” în loc să facă politică. Prea multe dezbateri, prea puţine acţiuni. Interviul acordat de istoricul britanic săptămînalului german este însă şi o pledoarie pro domo. Amintindu-i-se de către interlocutorii germani că Marea Britanie nu prea mai este luată în serios în Europa, Simms ripostează că ţările mici ale Uniunii întrevăd în Regatul Unit o contrapondere la Germania şi Franţa, două partenere care nu fac Europa să înainteze.

Forţa prejudecăţilor

Dialogul istoricului britanic cu ziariştii germani scoate însă la iveală şi vechile resentimente istorice ce alimentează germanofobia azi, nu numai pe malurile Tamisei, ori ale Mediteranei. Ci chiar în minţile aprioric luminate ale unor funcţionari europeni. Altminteri cum s-ar putea explica incredibila ispravă a acestora, faptul de a fi girat realizarea unui spot publicitar al Uniunii Europene, în care tocmai germanii sunt luaţi grosolan peste picior. Pornind de la o recentă reglementare legală menită să amelioreze condiţiile de călătorie cu trenul, realizatorii video-clipului au imaginat următoarea situaţie: în vagon intră un controlor îmbrăcat în uniforma Bundesbahnului şi anunţă călătorii că, spre asigurarea propriului lor confort, sunt interzise discuţiile despre religie, politica de imigraţie, corupţie. Filmuleţul difuzat pe pagina oficială a Parlamentului European, în mai multe limbi, pe facebook şi YouTube a fost accesat masiv, stîrnind zîmbete dar provocînd îndeosebi consternarea europarlamentarilor germani.

Alertat, preşedintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz, a declarat că va lua în dezbatere cazul. Rămîne de sperat că o va face şi cu o doză de umor, măcar spre a nu întări prejudecata că germanii ar fi complet lipsiţi şi de această calitate.