Germania faţă în faţă cu misiune europeană grea

Discuţiile s-au concentrat asupra posibilităţilor Germaniei de a remedia situaţia.

Fiindcă Germania preia la 1 ianuarie 2007 conducerea Uniunii Europene şi, ca atare, şi misiunea de a contribui la scoaterea ei din criză. Desigur, toate statele membre se bucură, în principiu, de drepturi egale în comunitate. Dar cele mai mari deţin o pondere specială şi pot face net mai mult decît altele în tentativa înlăturării unor obstacole aparent insurmontabile.

Toate acestea conferă o şansă notabilă Germaniei, dar plasează şi o grea povară pe umerii Angelăi Merkel. Va putea cancelarul să urnească din loc carul european împotmolit în noroiul constituţional? Sau se va prăbuşi ea sub greutatea speranţelor exagerate puse în capacitatea ei de a rezolva o chestiune dintre cele mai dificile?

Merkel afişează o atitudine modestă. Cancelarul a anunţat că se va rezuma la fixarea unui calendar vizînd adoptarea tratatului constituţional, după ce prima încercare a eşuat în urma respingerii proiectului în plebiscitele din Franţa şi Olanda. Or, din partea ei se aşteaptă şi propuneri vizînd conţinutul viitoarei Constituţii Europene. Ce anume se va păstra din vechiul proiect? Cum se vor articula reformele instituţionale de care are nevoie Europa? Cum va evolua extinderea Uniunii?

Merkel va trebui să-şi pună toate aceste întrebări, ştiind că nu le va putea da răspuns de una singură şi că viitorul preşedinte al Franţei va fi ales abia către sfîrşitul mandatului german. Or, pînă la deznodămîntul campaniei electorale franceze nu se va mişca nimic în problema constituţiei, devreme ce Franţa e un stat de categorie grea în cadrul Uniunii Europene.

Pînă una alta, Germania se concentrează aşadar asupra unor subiecte nebuloase precum dimensiunile economică şi socială ale Uniunii. Cancelariatul german speră să obţină în acest domeniu cîteva rezultate concrete vizînd modelarea globalizării şi reducerea birocraţiei. Se preconizează liberalizarea pieţii energetice şi poştale. In plus, Germania ar dori să se prevaleze de jubileul Uniunii Europene, în martie 2007, pentru a răspîndi în Comunitate încrederea şi speranţele într-un viitor luminos, în care, dacă sondajele de opinie sunt corecte, prea puţini cetăţeni ai Europei apusene mai cred cu adevărat.

E nevoie de autoritate şi de o conducere bună a Comunităţii, iar preşedintele conservator al Comisiei Europene, Barroso, care a ajuns în funcţie şi cu ajutorul creştin-democratei Angela Merkel n-a corespuns aşteptărilor cancelarului german. Pe de altă parte, Merkel ar dori să-l schimbe pe comisarul german Guenter Verheugen – păstrat în Comisie din epoca alianţei guvernamentale berlineze de stînga, social-democrat-ecologiste. Verheugen a iritat-o pe Merkel întrucît s-a cantonat în ultima vreme într-o atitudine virulent critică faţă de Comisia Europeană şi se vădeşte a fi mai degrabă parte a problemei, decît a rezolvării ei.

Pe de altă parte, ca şefă a Consiliului European, Merkel va trebui să medieze şi să ignore o sumă de interese naţionale, care au provocat conflicte între Comisie şi Germania. E de asemenea foarte posibil ca negocierile de aderare a Turciei la UE – o aderare pe care creştin-democraţii lui Merkel o resping din principiu - să fie suspendate în timpul mandatului cancelarului, dacă Ankara nu cedează în chestiunea cipriotă. O atare suspendare ar isca o criză de amploare în raporturile turco-germane şi posibil şi un litigiu grav în sînul coaliţiei guvernamentale berlineze, devreme ce, în cadrul alianţei, social-democraţii germani favorizează cooptarea Turciei.

Evident, nu trebuie supraestimate prerogativele preşedinţiei UE. Dar ea oferă şanse, pe care Germania ar face bine să le fructifice, întrucît, conform principiului rotaţiei, Berlinul nu va mai trece la conducerea Uniunii decît, eventual, în 2020.