1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: salarii mai mici, costuri zilnice mai mari

Alina Kühnel23 februarie 2006

Inflaţia mai mare decât indicele de creştere salarială. Câştigurile salariaţiilor germani au fost depăşite în anul 2005 de majorarea costurilor zilnice.

https://p.dw.com/p/B2B7
Germanii sunt nevoiţi să reducă din coşul zilnic
Germanii sunt nevoiţi să reducă din coşul zilnicImagine: dpa - Report
Potrivit unui raport dat publicităţii în această dimineaţă de către Oficiul Federal pentru Statistică din Wiesbaden, salariul mediu brut pe economie a crescut cu doar 0,4 procente faţă de anul 2004. Dar preţurile bunurilor de consum au cunoscut o majorare medie de 2 la sută. Salariul mediu din Germania, care include atât manageri cât şi angajaţi cu remuneraţii mici, a fost în ultimul an de 26,425 de euro, înainte de impozitare. Nici tarifele stabilite în contractele de muncă nu au crescut îndeajuns pentru a echilibra rata inflaţiei: potrivit experţilor, majorările nu au depăşit 1,2 la sută.