1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germanii au o "responsabilitate istorică" faţă de Israel

29 noiembrie 2010

Preşedintele federal Christian Wulff a început duminică vizita oficială în Israel. În debutul celor patru zile, în care se va afla în zonă, Wulff s-a întâlnit cu omologul său Shimon Peres.

https://p.dw.com/p/QKvL
Preşedintele federal Christian Wulff întâmpinat de preşedintele israelian Shimon Peres
Preşedintele federal Christian Wulff întâmpinat de preşedintele israelian Shimon PeresImagine: picture-alliance/dpa

O zi senină, măslini şi portocali - cadrul ideal în care şeful statului israelian Schimon Peres l-a întâmpinat pe invitatul său, preşedintele federal Christian Wulff. Chiar de la început, Peres i-a mulţumit lui Wulff pentru că a ales tocmai Israelul ca primă destinaţie oficială în calitate de şef al statului, dat fiind că vizitele anterioare fuseseră deja planificate de preşedintele demisionar Köhler. Wulff, a punctat Peres, "este primul preşedinte federal, născut după al Doilea Război Mondial, al cărui viitor este mai cuprinzător faţă de trecut. Deşi este un preşedinte tânăr, este un vechi prieten al poporului israelian, al Israelului".

Wulff este însoţit de fiica sa de 17 ani, din prima căsătorie, şi de mai mulţi adolescenţi. Înţelegerea între reprezentanţii tinerei generaţii este baza unui viitor comun al celor două state, declara Wulff într-un interviu acordat publicaţiei israeliene "Yedioth Ahronoth", înainte de a fi primit de omologul său Peres.

La reşedinţa lui Shimon Peres, preşedintele Wulff a ţinut să precizeze că responsabilitatea germanilor faţă de Israel trebuie să se bazeze pe fundalul istoric transmis de la o generaţie la alta.

Preşedintele Christian Wulff, fiica sa Annalena şi preşedintele israelian Shimon Peres la Yad Vashemn
Preşedintele Christian Wulff, fiica sa Annalena şi preşedintele israelian Shimon Peres la Yad VashemnImagine: picture-alliance/dpa

În timpul vizitei la memorialul Jad Vashem, Wulff a notat în cartea de oaspeţi că ororile incredibile din timpul Holocaustului obligă Germania şi pe germani să se implice în susţinerea dreptului la existenţă al statului israelian. În discuţiile cu Peres, Wulff a precizat că: "vizita mea prioritară în ţara dumneavoastră este un semn al importanţei pe care o acord personal adâncirii relaţiilor bilaterale şi al implicării mele în apropierea cooperării dintre Germania şi Israel, întrucât avem o responsabilitate istorică faţă de dreptul la existenţă al statului israelian, faţă de siguranţa Israelului, faţă de eforturile comunităţiilor evreieşti din Germania, din Europa şi din lume".

Wulff a mulţumit pentru "copleşitoarea şi calda primire" din partea preşedintelui israelian. La rândul lui, Peres s-a adresat oaspetelui: "Domnule preşedinte, sunt sigur că vizita dumneavostră va contribui cu adevărat la susţinerea şi adâncirea relaţiilor dintre Germania şi Israel şi la procesul de pace, spre binele tuturor popoarelor din regiunea noastră".

Wulff s-a referit şi el la procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni şi s-a declarat adeptul soluţiei celor două state independente. În discuţiile programate să aibă loc marţi cu preşedintele palestinian, Mahmud Abbas, Wulff se va referi la negocierile directe dintre repezentanţii israelieni şi palestinieni. Şi totuşi, Wulff s-a referit şi la poziţia Germaniei care susţine oprirea construcţiilor israeliene în Cisiordania.

Autori: Sebastian Engelbrecht / Alina Kühnel
Redactor: Cristian Ştefănescu