Germanii dedublaţi

Teza de la care porneşte autorul articolului, sună în felul următor: ”Germanii trebuie că există de două ori”. Cu alte cuvinte, conştiinţa germană este scindată, sau – dedublată , am putea spune noi.

Această revelaţie se datorează, scrie Stürmer, Asociaţiei băncilor germane, mai explicit, congresului anual al acesteia de la Berlin. Subiectul cel mai fierbinte pe ordinea de zi, a fost cel al ”dilemei demografice”. Dilemă, pe care Stürmer o enunţă cu sarcasm în felul următor: Mai întâi germanii nu vor să aibă copii, dar apoi nu mai vor nici să moară. Cum se va putea rezolva, în acest mod, marea problemă a pensiilor?

În vremuri de demult, când lumea (socio-politicienilor) era încă la locul ei, această problemă fusese rezolvată prin ”contractul dintre generaţii”, adică prin disponibilitatea populaţiei active de a plăti din impozite pensiile bătrânilor, pentru ca, la rândul ei, să beneficieze de acelaşi lucru la bătrâneţe. Această înălţătoare armonie se asociază astăzi însă mai degrabă cu un gust indefinit. Căci teama de viitor care domneşte în prezent, riscă să transforme contractul dintre generaţii într-un conflict între generaţii. Conflict care în curând se va manifesta în lupte concrete de împărţire a fondurilor între cele două tabere, a bătrânilor şi a tinerilor, a celor buni de plată şi a celor îndreptăţiţi la indemnizaţii.

Amânduror ”naţiuni germane”, după cum le-a numit autorul articolului, li s-au pus aceleaşi întrebări. Răspunsurile au fost însă diferite şi amestecate, în fond - mereu negative, fiind însufleţite pe de-o parte, de dorinţa ca totul să se schimbe, iar pe de altă parte, de speranţa să nu se schimbe nimic. ”Rău cu rău, dar mai rău fără rău”, am spune noi – aceasta este dilema, cu care se confruntă în prezent şi societatea germană.

Întrebările evocate, care necesită un răspuns urgent şi ferm, sunt următoarele:
Sunt oare reformele hotărâte în domeniul sănătăţii, al pensiei, al muncii şi al impozitelor suficiente, pentru a rezolva problemele existente?
”Prima naţiune” a răspuns cu hotărâre: ”nu”. Sistemul de pensii? Două treimi dintre intervievaţi ştiu că este nevoie de schimbări radicale.

La întrebarea opusă, adică dacă vârsta pensionării să fie ridicată la 67 de ani, ”cealaltă naţiune” a răspuns însă, în proporţie de 80%, cu un ”nu” la fel de hotărât.

Dar scindarea conştiinţei germane nu se sfârşeşte aici. Deşi problemele financiare impun restructurări în planul asistenţei sociale, persoanele intervievate se opun totuşi acestora: 80% sunt împotriva cruzimii faţă de pensionari, 68% împotriva creşterii taxelor de asigurare socială, iar 69% împotriva reducerii ofertei de servicii a caselor de sănătate.

Motto-ul societăţii germane, ba chiar imnul ei naţional, conclude Michael Stürmer, ar putea fi: ”Vindecă-mă, dar să nu mă doară!”, şi deja ne ducem cu gândul la tentativa disperată a guvernului de la Berlin de a variabiliza sărbătoarea naţională din 3.octombrie mutând-o eventual într-o zi de duminică, pentru a putea umple macăr puţin gaura din visterie.

Dificultăţile ministrului de finanţe, Hans Eichel, de a menţine bugetul în preajma etalonului ancorat în constituţia federală, respectiv în Pactul de stabilitate, demonstrează limpede gravitatea situaţiei. În acelaşi timp, estimările demografilor sunt tot mai pesimiste. Cu toate acestea, numărul celor îngrijoraţi de viitorul societăţii, al acelora care se tem de acutizarea acestui conflict dintre generaţii, a scăzut sensibil din 2000 încoace, (şi anume de la 65% la 55%. )

”Se agaţă germanii de iluziile lor, deoarece impactul cu realitatea le ia minţile?”, se întreabă Stürmer, nu fără cinism. ”Celor care se agaţă de status-quo”, continuă el, ” le scapă faptul semnificativ, că în vreme ce tinerii pot evita ameninţarea azilului de bătrâni, bătrânii nu mai au, practic, nici o şansă”.

Un alt cuplet de speranţe naive respectiv temeri închipuite, oferă, de data aceasta, un posibil răspuns la problemele germane. În vreme ce politicienii la putere se amăgesc că elitele tinere din toată lumea se vor buluci cu sutele de mii în Germania, pentru ca germanii săraci să poată visa în continuare pe insula Mallorca, iar germanii bogaţi – pe terenul de golf..., în acelaşi timp, observă autorul, aceiaşi politicieni, se tem că mase de azilanţi vor da iama în visteria Germaniei... Or cei ce se tem de ”invazia barbarilor”, sunt, în acelaşi timp, cei mai vehemenţi protestatari împotriva insolentei idei de a munci, după exemplul american, câţiva ani în plus.
Pentru reîmprospătarea memoriei, Stürmer aminteşte că vârsta pensionării în Germania a fost stabilită pe vremea lui Bismark, când la 65 de ani, cei mai mulţi se odihneau deja demult sub pământ. De atunci, speranţa de viaţă aproape s-a dublat. Dar cine la 50 de ani n-a început încă să-şi mănânce pensia, trece în Germania drept fraier.

Nici guvernul federal, dar nici masa populaţiei, nu vor să ia la cunoştinţă faptul că, anual părăsesc Germania aproximativ 100.000 de tineri, pentru a găsi peste hotare un mediu mai dinamic pentru resursele lor intelectuale, cum ar fi condiţii mai bune de cercetare sau posibilitatea unor tranzacţii mai cutezătoare.

Astfel, rezumă Stürmer, problema Germaniei este, pe lângă aceea a încărunţirii şi îmbătrânirii, mai degrabă una a emigrării decât a imigrării. Cu alte cuvinte, din Germania pleacă mai mulţi tineri calificaţi decât se îndură să vină.

”La plăcinte înainte, la război înapoi... Cine să se mai opună zicalei?”, întreabă, în încheiere, autorul. ”Şi aşa se face, că germanii au ajuns la dedublare.”