Germanilor le place să lucreze pentru ONU

Experţi din întreaga lume caută împreună, în aceste instituţii, rezolvări pentru sărăcie, foamete, războaie sau dezastre naturale. Germanii care lucrează acolo povestesc despre o muncă solicitantă dar fascinantă".

Robert Bechtloff a studiat geografia şi ştiinţele naturii iar după absolvire a vrut să dea piept cu marile provocări ale omenirii. Aşa că a ales Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite - pentru care a şi lucrat în ultimii nouă ani, mai întâi la Nairobi, ulterior la Haga iar acum la Geneva.

„Poţi colabora activ şi asta la un nivel relativ înalt. Trăieşti cu convingerea că te afli în tabăra celor buni - chiar dacă munca e greoaie, chiar dacă există şi reculuri, chiar dacă Naţiunilor Unite le lipseşte uneori forţa pe care ţi-ai dori-o uneori".

Dublă loialitate: de cetăţean şi de angajat ONU

Bechtloff este unul din cei aproximativ 1.100 de germani angajaţi în sistemul ONU, dintr-un total de 30.000 de poziţii în diversele organisme. Guvernul federal intenmţionează să suplimenteze acest contingent, în condiţiile în care documente oficiale ale Berlinului vorbesc despre avanposturi ale intereselor de politică externă şi comerţ internaţional ale Germaniei.

Ceea ce, de fapt, angajaţii germani ai ONU nu simt că ar fi. Hans Willmann lucrează pentru Naţiunile Unite de 22 de ani;a fost, întâi, plecat în Asia, în cadrul Comisariatului pentru Refugiaţi (UNHCR), înainte de a fi numit într-o poziţie de management al personalului, în Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO), la Geneva: "Nu ne predăm cetăţenia la garderobă, când începem lucrul, dar nici nu primim directive politice. Am încălca loialitatea faţă de organizaţie".

O carieră plină de surprize

Germanii sunt, de regulă, trimişi acolo unde este nevoie de precizie. Nu neapărat disciplina germană contează, crede Willmann, cât competenţele sociale, capacitatea de sinteză şi priceperea într-ale negocierilor. Dar atu-ul principal este flexibilitatea şi mobilitatea. Carierele în ONU sunt greu planificabile.

Contractele sunt de regulă pe termen limitat iar şansa de a ajunge undeva apare de multe ori în ultima clipă. Nu sunt mulţi cei care îşi abandonează locul de muncă, sacrifică prietenii şi şcoala copiilor, eventual chiar şansa unei cariere, pentru un an în Tajikistan, fără garanţia unei prelungiri.

Nici Sonja Koeppel nu ştie, la cei 30 de ani, cum îi va arăta viitorul profesional, după ce îi expiră contractul la Comisia Economică pentru Europa (UNECE). Lucrează ca cercetător social şi de mediu, poziţie finanţată printr-un program pentru tineret al Guvernului federal. Ar vrea să rămână la Naţiunile Unite, căci, s-a lămurit până acum, este "jobul de vis" - şi ca un virus: "Nici nu îţi poţi imagina cum te-ai mai putea retrage din acest ambient internaţional".

Autor: Claudia Witte (Geneva) / Cristian Ştefănescu
Redactor:Petre M. Iancu