1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Glos şi managerii concernelor energetice germane

Maria Pascu12 decembrie 2007

Ministrul german pentru economie Michael Glos intenţionează să se întâlnească astăzi cu managerii celor mai mari patru concerne energetice din Republica Federală: E.ON, RWE, EnBW şi Vattenfall.

https://p.dw.com/p/Caen
Planurile ministrului Michael Glos sunt privite cu scepticism de marile concerne energetice
Planurile ministrului Michael Glos sunt privite cu scepticism de marile concerne energeticeImagine: picture-alliance/dpa/webdpa

Principalele teme de discuţie la această reuniune vor fi atât planurile de reformă a branşei energetice ale guvernului cât şi politica preţurilor practicată de concerne.

Potrivit informaţiilor transmise de agenţia de presă dpa, ministrul Glos doreşte să aducă la masa tratativelor şi mult controversatul plan al executivului de la Berlin de a forţa marile concerne energetice să vândă participaţiile în valoare de mai multe miliarde de euro pe care le deţin la firmele regionale de distribuţie a energiei.

Bernhard Heitzer, preşedintele Oficiului federal anticartel criticase în repetate rânduri că participaţiile marilor concerne la firmele regionale sunt o piedică în calea liberei concurenţe de pe piaţa energetică.