1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gordon Brown: Iranul are de ales

Torsten Teichmann/ Medana Weident21 iulie 2008

Premierul britanic Gordon Brown a cerut Iranului să renunţe la programul său nuclear. Într-un discurs, rostit ieri în faţa parlamentului israelian, Brown a avertizat conducerea de la Teheran.

https://p.dw.com/p/EgSj
Imagine: AP

Gordon Brown este primul premier al Marii Britanii, care a vorbit în faţa Knesset-ului. În discursul său, Brown a apelat la ambele părţi implicate în conflictul israeliano-palestinian să găsească o soluţie de pace şi a numit condiţiile esenţiale pentru rezolvarea conflictului. El a cerut palestinienilor să combată cu fermitate terorismul şi israelienilor să sisteze construcţiile la aşezările evreieşti din teritoriile palestiniene şi renunţe la cele deja existente. O temă sensibilă, la care Israelul nu e dispus facă nici promisiuni verbale. Premierul israelian Ehud Olmert i-a explicat deja sâmbătă omologului său că deşi critică politica israeliană vizând construirea de noi aşezări, speră să înţeleagă totuşi poziţia Israelului.

În faţa parlamentului israelian, Gordon Brown a abordat şi o temă asupra căreia nu există serioase divergenţe de opinie: programul nuclear iranian: „Iranul are de ales. Ori renunţă la programul său atomic şi acceptă propunerea noastră, a comunităţii internaţionale, ori va aluneca într-o tot mai mare izolare şi va trebuie să se aştepte la o reacţie fermă din partea satelor lumii.” Parlamentarii israelieni au aplaudat discursul premierului britanic. Aşteptată e în aceste zile în Israel şi vizita candidatului democrat la şefia Casei Albe, Barack Obama.