Greaţă irepresibilă

Totuşi, cu net mai puţin de 40 la sută din sufragii, la o participare anemică la urne, de circa o treime din alegători, PSD e departe de a fi un partid realmente popular ori imbatabil. Dimpotrivă.

Lipsa oricărei credibilităţi interne ori externe a şefului acestei formaţiuni nu e, fireşte, singura problemă confruntând Partidul Social-Democrat. Formaţiunea lui Ponta nu s-a sfiit să folosească în campania electorală un slogan naţionalist identic celui utilizat în Germania de neonazişti, care se declară în permanenţă "mândri că sunt germani”.

Greu de crezut că pe unii lideri socialişti europeni nu-i va apuca o greaţă irepresibilă când se vor vedea nevoiţi să-i ceară lui Victor Ponta susţinerea în PE a unui candidat la preşedinţia Comisiei Europene, precum Martin Schulz.

Fiindcă imaginea PSD, puternic afectată de acţiunile din ultimii doi ani, când, împreună cu alte formaţiuni, mai marii acestui partid s-au repezit să demoleze statul de drept, riscă să ajungă definitiv şi irevocabil pe dric şi datorită altor factori. De pildă datorită preşedintelui de onoare al PSD.

Ion Iliescu a ratat mai nou o bună ocazie de a tăcea. În schimb, l-a atacat extrem virulent, pe şeful, aparent demisionar, al PNL, Crin Antonescu, într-o declaraţie acordată cotidianului Gândul.info. L-a calificat pe liderul liberalilor drept "lichea", drept "om lipsit de substanţă", ca şi drept "chiulangiu".

Potrivit declaraţiilor formulate în limbajul de lemn de care nici Iliescu, nici politrucii săi comunişti şi postcomunişti nu s-au putut vreodată dezbăra, pentru Antonescu ar fi „luat sfârşit drumul său de om în politică". Fostul preşedinte al României a precizat că Antonescu s-ar fi comportat aidoma şi ca parlamentar, fiind „un chiulangiu” .

Ei, nu serios! Ar fi hilar şi grotesc dacă n-ar fi trist. De unde, brusc, atâta luciditate? Cum de n-a apucat Ion Iliescu să descopere chiulul până acum? Dar unde oare era Iliescu pe vremea în care locul liderului PNL în parlament rămânea vacant, întrucât cuplul Ponta-Antonescu era ocupat să pună pe butuci statul de drept? Unde îşi făcea veacul pe-atunci preşedintele de aşa-zisă „onoare” al PSD, omul ale cărui mâini, deşi continuă să fie pătate de sângele victimelor mineriadelor, nu şi-a asumat niciodată crimele propriul său regim?

Să ne-nţelegem. Departe de mine de a fi un adept fie şi neentuziast al lui Crin Antonescu. L-am condamnat în repetate rânduri, fără echivoc, pentru derapajele sale multiple şi, parţial, impardonabile. L-am criticat cu maximă asprime în epoca loviturii de stat din 2012 şi a imundului spectacol anti-occidental şi anti-european organizat pe marele stadion înaintea alegerilor din toamna aceluiaşi an.

Dar chiar dacă nu admitem că, de la ruperea USL şi demisia sa din fruntea Senatului încoace s-a convertit la mai bine în mod convingător, e cert că partidul său va trebui să joace (şi pare a juca încă de pe acum) un rol considerabil în unificarea forţelor de centru-dreapta. Altminteri, în scrutinul prezidenţial nu va exista o alternativă democratică viabilă.

Oricum, ţintuirea lui Antonescu la stâlpul infamiei de către Ion Iliescu ar putea avea darul de a-i conferi liderului liberal o simpatie pe care n-ar merita-o şi pe care n-ar fi obţinut-o altfel.

Că s-a găsit tocmai bătrânul FSN-ist să-l atace, e culmea. Nu cunoaşte Iliescu nici măcar proverbele româneşti? „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”, afirmă un astfel de proverb, valabil peste mode şi timp. În epoca în care conducea treburile României, Iliescu s-a lăsat susţinut de cele mai josnice născociri ale politichiei româneşti, de extremişti de stânga şi de dreapta, de securişti, fascişti şi neolegionari, de politruci din rândul cărora provenea el însuşi.

Deloc de mirare că tocmai el, care ar putea invoca un loc de autentică "onoare" în Olimpul celei mai crase imoralităţi politice româneşti îşi permite din nou să dea verdicte morale. Că nu se dă în lături nici de la încondeierea unor inşi nepătaţi decât de neasumarea puciului din 2012, precum Klaus Iohannis, despre care Iliescu a afirmat că ar fi o „variantă superficială”.

Să fim serioşi. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, Ion Iliescu n-ar fi deschis gura şi nu l-ar fi comentat acid pe primarul Sibiului. Care, ca un soi de fals mesia gen Obama, trece în ochii multora drept „neamţul salvator”. Or, pe Iohannis îl aşteaptă acum testul decisiv. Valoarea lui se va vedea abia dacă va reuşi să meşterească în mod credibil, serios şi eficient la mult-aşteptata unificare a dreptei.