1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grecia şi Spania, retrogradate din nou

cş/ ag18 mai 2012

Fitch şi Moody's, două dintre cele mai influente agenţii de rating, au strănutat din nou. Primii au retrogradat Grecia şi avertizează că băncilor europene le lipsesc lichidităţile

https://p.dw.com/p/14xKf

Joi a fost ziua zonei euro în comunicatele agenţiilor de rating. Fitch a declasificat, încă o dată, Grecia, coborând-o de la B- la CCC, cel mai jos nivel înainte de pragul falimentului. Agenţia şi-a argumentat decizia prin blocajul politic şi sentimentele alegătorilor care nu lasă loc de optimism. În opinia celor de la Fitch, există şanse reale privind excluderea Greciei din spaţiul monetar comun. La această prognoză contribuie recursul intens al politicienilor la promisiuni anti-austeritate şi recompensa electorală a acestora, recompensă contabilizată cu ocazia votului din 6 mai şi cuantificabilă într-un suport popular redus pentru acordurile cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional. Fitch a mai anunţat că retragerea Greciei din zona euro şi implicita reformă monetară vor fi automat clasificate drept incapacitate de plată. Anunţul Fitch a venit în paralel cu depunerea jurământului de către echipa însărcinată să administreze, la Atena, afacerile guvernamentale în perioada de timp dinaintea noilor alegeri parlamentare, stabilite pentru 17 iunie.

Într-un alt comunicat, difuzat tot joi, Fitch se referă la nevoia de lichidităţi a celor mai mari 29 de bănci ale lumii, mai precis, despre cele 437,5 miliarde de euro pe care acestea trebuie să le atragă până în anul 2018 pentru a respecta reglementările cu privire la propriile rezerve de bani gheaţă ale băncilor. În acest comunicat, cele 29 de bănci sunt numite "instituţii financiare cu importanţă sistemică".

Pe de altă parte, Moody's a emis un avertisment privind fezabilitatea a patru dintre provinciile Spaniei, modalitatea de a atrage atenţia fiind retrogradarea riscului de creditare a acestora. Catalonia, Murcia, Andalucia şi Extremadura au eşuat în anul fiscal 2011, performanţele scăzute în colectarea taxelor şi impozitelor fiind completate cu o prognoză sumbră cu privire la şansele autorităţilor regionale de a atinge ţinta de deficit stabilită pentru anul în curs. Ca şi celelalte state din zona euro, Spania încearcă să se încadreze în limita de deficit de trei procente, pe fondul recesiunii şi al unui şomaj care atinge, deja nivelul de 25%.

Catalonia, care oferă o cincime din produsul intern al Spaniei, continuă negocierile cu Executivul federal de la Madrid pe tema reducerii cheltuielilor bugetare. Catalonia şi Murcia au depăşit pragul de jos al creditibilităţii, fiind ambele clasificate de către Moody's drept investiţii speculative (Ba1, respectiv Ba2), în vreme ce Andalucia şi Extremadura se află la limita inferioară a încrederii (Baa2, respectiv Baa1).