Grecia trebuie să rezolve singură criza financiară

În toiul crizei, privirile se îndreaptă spre Berlin. Se aşteaptă ca principalul motor economic european să ducă greul unui amplu program de asistare a Greciei, ţară ameninţată de faliment. Grecia are nevoie urgentă de ajutor, fiindcă periclitată nu este numai ţara în sine, ci şi moneda comună euro. Euro s-a depreciat deja în raport cu dolarul cu opt la sută, şi asta numai de la începutul lunii decembrie. Apoi, investitorii se înghesiue să ofere credite de miliarde Greciei, fiindcă ţara este nevoită să plătească dobânzi cu patru la sută mai mari decât restul statelor zonei euro din cauza riscului sporit. Pentru investitori, aceasta este o mare afacere, fiindcă ei pleacă de la premiza că UE nu va lăsa Grecia să se scufunde. Alte afaceri profitabile cu statul elen li se arată la orizont, fiindcă dacă datoria de stat va depăşi 300 de miliarde de euro, adică 113 la sută din PIB, guvernul de la Atena va trebui să contracteze anul acesta în aceleaşi condiţii un nou împrumut de 54 de miliarde de euro, eliberând în schimb obligaţiuni de stat. Plata dobânzilor la datoriile contractate ameninţă să sufoce statul elen.

Grecii s-au întins mai mult decât le-a fost plapuma, aşa că singuri sunt vinovaţi de situaţia în care au ajuns. O parte din vină revine însă şi statelor din zona euro şi Băncii Centrale Europene fiindcă s-au bazat pe statisticile prezentate de guvernul de la Atena. Or, Grecia şi-a asigurat prin statistici măsluite accesul în zona euro. Odată intrată ţara în acest club select, nu numai că nu şi-a dat silinţa să-şi asaneze economia şi finanţele publice, dar şi-a asigurat accesul la noi fonduri comunitare tot prin statistici măsluite. Înşelăciunea a fost descoperită abia acum, în cel mai nefavorabil moment, în toiul crizei economice şi financiare generale.

Deficitul statului elen s-a situat anul trecut la 12,7 la sută din PIB. Pactul European pentru Stabilitate Monetară prevede că deficitul poate ajunge la maximum 3 la sută din PIB. Intrarea în incapacitate de plată a Greciei poate fi împiedicată doar printr-un program drastic de economisire sau prin ajutor extern. În privinţa primei soluţii, este adevărat că guvernul de la Atena a anunţat economii drastice la cheltuielile de stat şi la sistemele de asigurări sociale, însă nimeni nu crede că guvernul va avea tăria să impună acest program unei populaţii care rebelează.

De la introducerea în circulaţie a monedei euro, Germania a iniţiat cu mari eforturi o asanare bugetară şi şi-a ameliorat capacitatea de aface faţă concurenţei la nivel internaţional. Alte ţări ale zonei euro s-au lăsat însă pe tânjală. Grecia este doar cel mai alarmant exemplu în acest sens. Şi Irlanda, Spania, Portugalia şi Italia au consumat mai mult decât au produs, au acumulat uriaşe datorii şi au pierdut în mod îngrijorător din competitivitatea la nivel internaţional. Cu alte cuvinte, fisuri adânci au apărut în edificiul euro.

Fiecare ţară este responsabilă pentru soarta sa. Unele ţări nu şi-au făcut temele la timp şi trebuie acum să recupereze. Modul de operare al UE exclude credite de asistenţă. Dacă Grecia ar primi acum astfel de credite, mâine alte ţări aflate în dificultate ar cere un tratatment similar, ceea ce ar suprasolicita UE în ansamblu. Apoi, dacă UE ar ajuta Grecia, aceasta ar însemna că recompensează o politică bugetară şi financiară cel puţin neserioasă. Acesta ar fi un semnal greşit. Adresa corectă la care Grecia să-şi trimită cererea de ajutor este cea a Fondului Monetar Internaţional. Încercarea Greciei de a tapa de bani celelalte ţări ale zonei euro este sortită eşecului.

Autor: Karl Zawadsky / Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder