1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grecii au auzit că Merkel îi trimite la referendum

Cristian Ștefănescu / dpa, Der Spiegel19 mai 2012

Le-a cerut Angela Merkel grecilor să își decidă singur viitorul? Le-a propus șefa Executivului de la Berlin guvernanților de la Atena să organizeze un referendum prin care grecii să aleagă dacă vor euro sau drahmă?

https://p.dw.com/p/14yjn
Angela Merkel
Angela MerkelImagine: dapd
Luni la rând, opinia publică a fost mai mult sau mai puțin indignată de faptul că marile decizii ce privesc națiunea elenă se iau fără o consultare democratică a populației Greciei. Iar în noiembrie 2011, când premierul de atunci al Greciei, Giorgos Papandreou, a oripilat Europa când, la finalul unor negocieri intracomunitare dure, a propus un referendum prin care compatrioții săi să se pronunțe pentru sau împotriva austerității induse de asistența financiară internațională.
Una vorbim, două ne-nțelegem
Vineri seara, o veste plecată de la Atena a făcut turul agențiilor de presă – fiind dezmințită la Berlin cu un răspuns aspru dar nu foarte convingător. A fost, mai întâi, sursa dpa, apoi au venit și altele – toate vorbind despre informații preluate din anturajul premierului interimar de la Atena, Panagiotis Pikrammenos. Șeful Executivului însărcinat cu pregătirea alegerilor din 17 iunie ar fi primit, de la Angela Merkel, propunerea ca, în aceeași zi, grecilor să li se ofere șansa de a se pronunța, într-un referendum, dacă doresc sau nu să rămână în zona euro. „Este adevărat!”, a confirmat Dimitris Tsiodras, purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, precizând, însă, că actuala echipă executivă de tranziție nu dispune de competențe necesare pentru a aduce în discuție un asemenea subiect. „Aceste relatări nu sunt reale. Le dezmințim categoric”, a infirmat biroul de presă al Executivului federal de la Berlin.
Angela Merkel a avut, într-adevăr, o convorbire telefonică, vineri după amiază, înainte de a porni spre Statele Unite, cu președintele Greciei, Karolos Papoulias. Povestea acestei conversații sună diferit în cele două versiuni. Grecii susțin că partea germană ar fi adus în discuție o consultare populară. Berlinul, în schimb, insistă că în mesajul transmis Atenei a fost vorba strict despre constituirea, cât mai rapid după alegeri, a unei echipe guvernamentale care să reprezinte în mod legitim Grecia. Dezmințirile Berlinului nici nu se mai aud, însă, la Atena, toate partidele politice comentând în termeni de furie la adresa Germaniei și a cancelarei Angela Merkel care se arată, de exemplu, în reacția conservatorilor de la Nea Demokratia, „se adresează poporului grec la momentul greșit cu mesajul greșit”. Șeful socialiștilor, Evanghelos Venizelos, a intervenit la rându-i, apreciind că referendumurile din Grecia „nu cad în responsabilitatea Uniunii Europene sau altor state membre”, în vreme ce comuniștii au vorbit despre „presiune”.
La Bruxelles se lucrează cu diverse planuri B
Deși populația nu este deloc încântată de programul dur impus de relația cu finanțatorii internaționali ai Greciei, o mare parte se teme de o eventuală ieșire din zona euro, indică sondajele. Pentru viitoarele alegeri, sociologii dau ca foarte probabilă constituirea unei majorități formate din partidele dispuse la o continuare a măsurilor de austeritate. Formațiunile care prin tradiție au controlat scena politică ateniană modernă, conservatorii și socialiștii, ar putea obține, în urma votului din 17 iunie, 164 din totalul de 300 de mandate parlamentare.
Între timp, la Bruxelles au apărut informații cu privire la un scenariu de criză pregătit de instituțiile comunitare pentru varianta de lucru în care salvarea Greciei eșuează. Comisarul European pentru comerț, Karel de Gucht, a vorbit despre o asemenea ipoteză de lucru, incluzând și o eventuală ieșire a Greciei din spațiul euro. „Finala a început și nu știu cum se va termina”, a apreciat de Gucht într-un interviu acordat ziarului belgian De Standaard. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a intervenit, ulterior, vineri, cu dezmințiri referitoare la existența scenariilor invocate de comisarul pentru comerț.