1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grecii decid soarta monedei euro

29 iunie 2011

Cum se va pronunţa Parlamentul elen cu privire la pachetul de măsuri de austeritate? Şi, în context, care sunt posibilele consecinţe pentru Grecia, pentru zona euro şi pentru UE în general în cazul unui vot negativ?

https://p.dw.com/p/11lTR
Imagine: dapd

Acestea sunt întrebările pe care şi le pun astăzi, înaintea votului din Parlamentul de la Atena, mai toate ziarele germane.

"În Grecia, scrie Der Spiegel în ediţia sa online, în joc se află nu mai puţin decât viitorul unei întregi naţiuni. Cu toate astea, partidele continuă să se certe". Titlul articolului oglindeşte situaţia actuală din Grecia: "Certuri, economii şi proteste".

Ca şi cotidianul economic Handelsblatt, Der Spiegel atrage atenţia că "UE nu dispune de un plan B în cazul în care parlamentarii greci resping noul pachet de economii". Iată de ce Comisia Europeană avertizează faţă de o adevărată catastrofă pe care un vot negativ al grecilor ar putea s-o provoace.

"Grecii decid soarta monedei euro" titrează, pe prima sa pagină astăzi, Süddeutsche Zeitung şi avertizează la rândul său că respingerea planului de către Parlamentul de la Atena ar însemna "falimentul Greciei şi prăbuşirea euro".

Acelaşi cotidian münchenez e de părere, în comentariul semnat de Thomas Kirchner, că "şi dacă UE reuşeşte să depăşească actuala criză, şansele vizând menţinerea pe viitor a unităţii UE s-au redus considerabil. Ce rămâne, conchide autorul articolului, este o Europă a statelor naţionale, un regres civilizator".

Die Welt se întreabă în comentariul publicat pe prima sa pagină "Cât de mult valorează pentru noi Europa?" C. C. Malzahn, semnatarul articolului, atrage şi el atenţia că astăzi, când la Atena este supus la vot noul pachet de măsuri de austeritate, în joc e nu numai viitorul Greciei, ci şi al proiectului integrării europene. "Un vot negativ ar arunca UE în cea mai profundă criză din istoria sa, cu grave urmări economice şi financiare. Mai mult decât atât, se va pune întrebarea dacă UE, aşa cum a fost ea gândită, mai poate exista." Die Welt conchide: "Când uniunea monetară se află în criză, uniunea politică este cea care are nevoie de un sprijin cu atât mai mare".

Cotidianul economic austriac Wirtschaftsblatt apreciază astăzi, în ediţia sa online, rezultatele obţinute de România pe calea depăşirii crizei economice şi financiare. "Anul 2011 pare a fi şi pentru România un an post-criză", citim în Wirtschaftsblatt, care adaugă că România mai trebuie să pună în aplicare încă o serie de reforme.

Autor: Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru