1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Greenpeace despre efectele catastrofei nucleare de la Cernobâl

Monika Dittrich/ Maria Pascu19 aprilie 2006

Cancer limfatic, tumori pe creier sau leucemie. Malformaţii, naşteri premature sau chiar infertilitate. Efectele asupra sănătăţii umane ale accidentului nuclear de la Cernobâl au fost masiv subevaluate, afirmă organizaţia ecologistă Greenpeace, într-un raport dat publicităţii marţi

https://p.dw.com/p/B2n7
Resturile reactorului nuclear care a provocat accidentul de la Cernobâl
Resturile reactorului nuclear care a provocat accidentul de la CernobâlImagine: AP

Discuţiile în contradictoriu se poartă asupra cifrelor: Câte persoane au decedat în ultimii 20 de ani, drept consecinţă a accidentului nuclear de la Cernobâl? În timp ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică estimează un număr de 4.000 de decese, Academia de Ştiinţă din Rusia înregistrează peste 90.000 de victime.

Organizaţia ecologistă Greenpeace, care a analizat mai multe studii privitoare la Cernobâl, ajunge însă la concluzia că efectele accidentului sunt mult mai ample decât s-a considerat până în prezent. Mai mulţi oameni de ştiinţă estimează chiar peste şase milioane de victime. O cifră exactă nu a putut fi stabilită până în prezent, afirmă Thomas Breuer din partea Greenpeace:

„Probleme ne creează practicile de după catastrofă, prin care Uniunea Sovietică a încercat să minimalizeze efectele accidentului. Au existat, spre exemplu, instrucţiuni pentru medici, de a nu menţiona radiaţiile, drept cauză a deceselor. Astfel s-au pierdut multe date pentru cercetările ulterioare”, a precizat Breuer.

Pe de altă parte, în urma catastrofei au fost distruse nenumărate acte, pentru a reduce pe cât posibil cifra oficială a victimilor, a mai subliniat Breuer.

Printre tacticile de falsificare a datelor reale s-a aflat şi accea de a declara drept victimă a accidentului doar decesele provocate direct de radiaţii, precum prin cancer. Multe alte boli nu au fost luate în considerare.

„Bolile infecţioase şi slăbirea sistemului imunitar – aşa numita SIDA de la Cernobâl – au fost ignorate în statisticile oficiale. De asemenea nu au fost luate în considerare nici anomaliile genetice sau bolile apărute la căile respiratorii, precum bronşita cronică sau astmul bronşic. Toate aceste boli apar mai des în zonele contaminate”, a precizat Breuer.

Greenpeace critică aspru poziţia Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Breuer susţine că acesta încearcă să falsifice datele reale pentru a diminua efectele accidentului de la Cernobâl.

„Singura cale de a apăra populaţia de catastrofe nucleare este încetarea folosirii industriei atomice.”, solicită Breuer în numele organizaţiei.