1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grevă în Ecuador

Maria Pascu14 martie 2006

În industrial petrolieră a fost oprită o grevă amplă a muncitorilor concernului Petroecuador

https://p.dw.com/p/B2AK
Primul protest amplu de la începutul mandatului de preşedinte al lui Alfredo Palacio
Primul protest amplu de la începutul mandatului de preşedinte al lui Alfredo PalacioImagine: AP

În urma unei greve din industria petrolieră din Ecuador, preşedintele Alfredo Palacio a proclamat pe 8 martie starea de urgenţă în provinciile Napo, Orellana şi Sucumbios. Astfel, armata ecuatoriană a intervenit în conflictul de muncă de la fabrica de producţie a concernului petrolier Petroecuador folosind gaze lacrimogene. Ca urmare, muncitorii au fost nevoiţi să înceteze protestele, se poate citi în ediţia de astăzi a cotidianului ecuatorian „El Universo“.

Reamintim că greva muncitorilor din cele trei provincii ale Ecuadorului a făcut parte dintr-o grevă la nivel naţional, ca protest împotriva preşedintelui Alfredo Palacio, prima de acest fel de începutul mandatului de preşedinte al acestuia în urmă cu un an. Protestatarii au solicitat organizarea unui referendum înaintea semnării tratatului de liberă circulaţie în comerţ cu Statele Unite. În plus, demonstanţii au cerut ca firma petrolieră americană Oxy să părăsească ţara.

Ecuadorul exportă peste 530.000 de barili de petrol anual, economia ţării fiind dependentă de această branşă.