Guvernul abandonează familia

Reducerea perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru mamele cu nou-născuţi va fi o grea lovitură dată familiei şi natalităţii. Anchetele realizate la începutul anului, când Guvernul anunţa reducerea indemnizaţiei şi a salariilor, au arătat că multe femei cu venituri medii sau puţin peste medie vor fi puse în situaţia de a renunţa să mai aibă copii.

Problema nu este doar de natură statistică, ci una care atinge viaţa individuală la nivelul celor mai puternice motivaţii. Dacă tema statului şi a naţiunii ameninţate prin declin demografic şi-a pierdut demult rezonanţa publică, familia şi apariţia unui copil au rămas totuşi preocupări esenţiale.

De aceea, intenţiile guvernului au fost receptate cu maximă îngrijorare. A reduce indemnizaţia cu 15% a fost un regres dureros, dar a reduce indemnizaţia la jumătate ar însemna, de fapt, revocarea întregului program de încurajare a familiei.

Guvernul n-a enunţat direct acest fapt, ci pe căi ocolite. Ministrul Muncii Ioan Botiş a propus revenirea de la anul viitor a indemnizaţiei la valoarea iniţială, cuprinsă între 600 şi 4000 de lei, dar nu pe doi ani ca până acum, ci numai pe un singur an.

El a admis însă că, în funcţie de reacţiile publice, a prevăzut şi variante mai blânde cum ar fi un an şi patru luni sau un an şi jumătate. Totuşi, scopul principal este reducerea perioadei de subvenţionare. „Doresc foarte mult, a spus ministrul după şedinţa de Guvern din 22 noiembrie, să sprijin întoarcerea pe piaţa muncii a mamelor.”

Indemnizaţia pentru mame şi-a probat eficacitatea

Este doar un mod de a vorbi, căci măsurile propuse n-au fost verificate şi efectul lor pe piaţa muncii este incert. În schimb, indemnizaţia pentru primii doi ani de creştere a copiilor şi-a dovedit în bună măsură urmările pozitive.

Raportul elaborat de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice arată că, în urma aplicării acestor politici „s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de născuţi la femeile salariate. Ea a fost moderată în anul 2003 (5%) şi importantă în anii 2004 şi 2005 (10 şi 13%)”.

Nu mai este vorba de o simplă retorică natalistă, ci de date sociologice certe. Chiar dacă statistica semnalează după anul 2005 un regres, creşterea natalităţii nu poate fi pusă decât pe seama optimismului generat de politica de încurajare a familiei.

Guvernul are, aşadar, la dispoziţie date sigure care să-i îndrume activitatea, dar preferă să improvizeze, renunţând la practicile bune şi riscând să tulbure din nou aşteptările societăţii. Dar intenţiile acestea surprind şi pentru că ele se găsesc într-un dezacord total cu toate documentele strategice adoptate recent.

Documentele strategice recomandă noi politici de încurajare a familiei

În 2008, Guvernul României adopta „Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013-2020-2030, care acordă o atenţie deosebită temei demografice”.

Potrivit acestui document non-partizan, administraţiile României ar trebui să fie în cel mai înalt grad preocupate de „redresarea natalităţii, prin evaluare detaliată a politicilor familiale actuale şi adoptarea unor măsuri urgente de protecţie şi susţinere a familiei prin prestaţii (transferuri financiare) şi servicii sociale accesibile tuturor”.

Apoi, în toamna lui 2009, a fost publicat raportul citat mai sus, elaborat de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice şi care indică la rândul său scăderea populaţiei ca un risc major pe termen lung.

Reprezentanţii Guvernului, ministrul Muncii, Ioan Botiş şi ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, au declarat că măsura reducerii indemnizaţiilor este pretinsă de criză. Se ştie însă că strategiile au ca scop tocmai acela de a stabili priorităţile şi de a arăta care sunt elementele fixe, care, în ciuda circumstanţelor, sau cu alte cuvinte a crizelor, ar trebui să rămână neschimbate.

Autor: Horaţiu Pepine

Redactare: Ioachim Alexandru