Guvernul amână majorările salariale pentru profesori

Toate taberele implicate aduc în discuţie argumente contradictorii, îndeosebi de natură economică. În aceste condiţii, confuzia a început să pună stăpînire pe discursul public.

Cacofonia generată de controversele actuale a atins cote paroxistice. Pe sticla micilor ecrane se înghesuie mai nou proorocii tuturor variantelor posibile vizînd sfârşitul iminent al lumii. În fruntea lor, amplificînd panica generală şi perplexitatea, inclusiv din mintea unor analişti serioşi, s-a instalat însuşi premierul Tăriceanu.

Încercând să promoveze interesele propriei clientele politice, primul ministru pare să nu realizeze ce efecte dezastruoase asupra încrederii populaţiei în economia românească şi deci asupra economiei în genere au previziunile sumbre în baza cărora s-a încăpăţânat să amâne aplicarea legii majorării salariilor profesorilor.

De celalată parte a baricadei, preşedintele Traian Băsescu pare a ceda ispitei de a-şi pecetlui disputa cu premierul şi de a înmormânta definitiv pretenţiile politice peneliste.

Şeful statului face apeluri patetice la onestitate, într-o atmosferă saturată de indecenţa şi iresponsabilitatea actorilor politici şi sindicali, care încearcă toţi să tragă toată spuza pe turta lor.

În aceste condiţii, nu e de mirare că prea puţini analişti se arată capabali să gândească raţional, să facă abstracţie de partipris-uri politice şi de prejudecăţi economice şi să spună simplu adevărul gol.

Formularea lui presupune mai întâi departajarea domeniilor amestecate de zor de către profeţii apocalipsei şi de adversarii lor. Domeniul economic nu e totuna cu sfera politică, morală ori socială a chestiunii, deşi rezolvarea problemei în discuţie presupune clarificarea tuturor acestor aspecte.

Adevărul gol este că nimeni nu ştie exact ce amploare va lua recesiunea globală, ce efecte şi ce proporţii va avea ea în România. Adevărul e că nici minţile occidentale cele mai lumintate nu pretind că economia ar fi o ştiinţă exactă şi că ştiu dacă măsurile etatist-socialiste fără precedent aplicate masiv în ultima vreme de cele mai conservatoare guverne apusene se vor solda cu rezultate scontate.

Potrivit economiei clasice, decifictul comercial şi de cont curent ale României sunt rele mari, ce trebuie combătute urgent prin economisiri. Încât recomandarea FMI ca Romanânia să-şi regândească politica salarială pare de bun simţ.

În fapt, nu e deloc clar că, în faţa recesiunii care bate la uşă, ar fi nevoie de un buget de austeritate. Prin urmare, contracţia economică prevăzută ar putea reclama imperativ, la capitolul contramăsuri, tocmai o politică bugetară mai laxă, de natură să-i lase pe oameni cu oarece bani în buzunar, astfel încât să se stimuleze consumul şi ca atare şi producţia. Iar aceasta, în pofida riscurilor inflaţioniste şi bugetare.

La urma urmei, de ce n-ar aplica şi România liberală politicile economice intervenţioniste aplicate în prezent de cancelariile occidentale care, învăţând din lecţia crizei din 29-33, se arată in corpore conştiente, că unui pacient în agonie nu-i prescrii dietă când este pe moarte, ci faci totul, mai întâi, spre a-l extrage din comă.

Ceea ce nu înseamnă, pe de altă parte, că o majorare salarială cu 50 la sută, neacoperită de o creştere a productivităţii ori de datele macroeconomice, n-ar fi şi ea o indecenţă. Dar toate aceste constatări şi fapte n-au cu manipularea lor electorală nici în clin nici în mânecă.