1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Halloween SA

31 octombrie 2003

Relatare de Klaus Feldkeller, adaptată de Cristian Ştefănescu

https://p.dw.com/p/B2lh

Dovleci, vrăjitori, lilieci. În Statele Unite, afacerile cu accesorii de Halloween sunt deosebit de rentabile. Şi, asta, de multă vreme. Anul acesta, comercianţii au dat lovitura şi în Germania. Pe 31 octombrie domneşte magia neagră.

Tradiţia sărbătorii duhurilor şi vrăjitorilor vine din vremea vechilor celţi. Preoţii băteau, în seara dinaintea sărbătorii tururor sfinţilor, din uşă în uşă, solicitînd sacrificii umane. În schimbul jertfelor primite lăsau un dovleac decupat, reprezentînd un demon. Dovleacul a devenit accesoriu pentru petrecerile din ziua de astăzi - alături de costume şi alte detalii indispensabile.

Lilieci zîmbind satanic, vrăjitoare călări pe mături, dovleci, dovleci şi iarăşi dovleci. Bernd Schneider este coordonatorul filialei din Koeln a celui mai mare magazin german de costume: "Halloween este ocazia ca oamenii să se transpună într-o altă personalitate - şi, anume, într-una macabră. Pasiunea pentru acest eveniment a crescut de la an la an - mai ales prin filmele dedicate subiectului, cum ar fi Halloween sau Coşmarul de pe Elm Street. Personajele de acolo au devenit figuri de cult nelipsite la petreceri. Cu cît mai oripilantă este fizionomia, cu atît mai mult succes are".

Halloween explodează, în special tinerii find atraşii de acest moment. Înainte se vorbea despre Halloween ca despre un obicei de dincolo de Ocean. În prezent a devenit un nou sezon de petreceri. Şi pentru tineri, dar şi pentru comercianţi. Pe o pantă ascendentă se află şi afacerile industriei băuturilor şi ale celei alimentare. Alături, bineînţeles, de producţia de îmbrăcăminte specifică evenimentului. "Se caută măşti reprezentînd personajele filmului Scream, dar şi altele clasice - vrăjitoare, diavoli, cranii, gropari, călăi, Dracula. Asta se poartă", comentează Schneider.

Motto-ul serii de Halloween: "Ne dai ceva sau îţi facem o farsă". Copii şi tineri pornesc, cu acest slogan, şi, din uşă în uşă, asemeni preoţilor celţi, îşi cer raţia de ofrande - evident, dulciuri. Anul trecut, producătorii de dulciuri au cîştigat (doar din fabricarea sortimentelor specifice acestui eveniment) 7,7 milioane de euro - dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului 2001. Una peste alta, alături de carnavalul anual, Halloween a devenit principala paradă a costumelor şi măştilor. Din nou Bernd Schneider: "Fiecare încearcă să se costumeze într-o manieră cît mai apropiată de cel de-al doilea eu al său. Călău sau Dracula, vampir sau măcelar, de exemplu. Cît mai sîngeros să fie. Acestea sunt costumele pe care oamenii le caută - şi nu doresc decît să se costumeze şi să fie acolo".

În săptămînile premergătoare Halloweenului de anul trecut, comercianţii de profil s-au îmbogăţit cu circa 180 de milioane de euro. Prognozele de anul acesta anticipează cel puţin 20 de milioane în plus. Doar industria jucăriilor ia în calcul o creştere de 20 pînă la 40%. Schneider, personal, vorbeşte despre o creşetere cu o treime pentru firma pe care o conduce. Este, crede comerciantul din Koeln, o poartă pe care şi-o aleg oamenii pentru intrarea în sezonul rece.