1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Hamburg către Napoli: "Aduceţi gunoiul!"

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu16 iunie 2008

Oraşul italian Napoli, zguduit de mai multe crize ale gunoaielor pe parcursul ultimelor luni poate conta pe ceva ajutor din partea Germaniei pentru a ieşi basma curată din afacerea urât mirositoare.

https://p.dw.com/p/EHjf
Imagine: picture-alliance/ dpa

De la Napoli, oraşul care nu are unde să-şi arunce gunoaiele, trenurile marfare fac 44 de ore până la Hamburg, un oraş german din cale afară de fericit să incinereze reziduurile italiene. Departamentul de salubritate Hamburg a semnat un contract cu liderul italian la capitolul deşeuri, care prevede că nemţii vor arde 30.000 de tone de gunoi din regiunea Campania. Aceasta este numai prima tranşă din totalul celor 160.000 de tone, de care Germania a promis că se ocupă.

Aşadar să facem bani!

Purtătorul de cuvânt al salubrităţii din Hamburg, Reinhard Fiedler, a refuzat să precizeze cât încasează oraşul său pentru prelucrarea deşeurilor, dar a ţinut să sublinieze că activitatea nu este subvenţionată din impozitele populaţiei. Poveştile celor două oraşe sunt o dovadă a direcţiilor diferite de dezvoltare pe care s-au înscris germanii şi italienii. Dacă unii au văzut în gunoi o resursă folositoare, alţii au lăsat gropile de gunoi şi instalaţiile de incinerare pradă mafiei şi corupţiei.

Hamburg, un oraş cu aproape 2 milioane de locuitori, produce anual 1 milion de tone de gunoi, 700.000 din acestea provenind de la consumatori privaţi. Fiedler precizează că circa o treime din deşeuri sunt reciclate în instalaţii speciale.

Nu există destul gunoi?

Mülltrennung
Imagine: Bilderbox

Nemţii sunt disciplinaţi în mare măsură atunci când vine vorba de separarea gunoaielor, iar faptul acesta contribuie la crearea de oportunităţi de afaceri. Săptămânile trecute, Hamburg a fost scena unei bătălii pentru atragerea de gunoi cât mai mult!

De ce? Pentru că o tonă de deşeuri este incinerată la un preţ mediu cuprins între 250 şi 320 EUR, conform datelor provenite de la industria de salubritate. Aşa că metropola hanseatică se bate la propriu pentru gunoi, "importând" tot ce găseşte în împrejurimi, inclusiv 120.000 tone anual din landul învecinat, Saxonia Inferioară.

Italia promite că va controla nivelul radiaţiilor

Eine Frau und ein Kleinkind werden im Oktober 1989 auf Radioaktivität untersucht.
Imagine: picture-alliance/ dpa/dpaweb

Săptămâna trecută, aparatele de măsură au detectat urme de substanţe radioactive în gunoiul italian, mai exact Iod 131, provenind cel mai probabil dintr-o secţie de chirurgie. Italia a reacţionat prompt şi a promis că va controla toate încărcăturile, iar Hamburg a fost la fel de ferm atunci când a anunţat că îşi rezervă dreptul de a refuza deşeurile cu urme radioactive. Primul transport a ajuns în Germania pe 10 iunie, iar la incineratoare a fost "rezervată" o capacitate săptămânală de 3000 de tone special pentru italieni.

Cele mai multe încărcături ajung în Germania cu tiruri, dar având în vedere distanţa lungă din Italia, acestea trebuie să fie deplasate pe calea ferată, prin nordul Alpilor până la o gară în apropiere de instalaţii.

Fără gropi de gunoi

Germania a făcut un progres enorm în privinţa administrării gunoiului menajer în anii 90, atunci când ecologiştii au început să câştige teren în politica germană. Inginerii au conceput instalaţii şi silozuri cu poluare redusă, iar în 1998, Hamburg a renunţat complet la încă de pe atunci demodatele gropi de gunoi deschise.

Fiedler este de părere că lichidele şi gazele emanate de gropile de gunoi vor mai trebui monitorizate încă decenii bune, chiar dacă ele au fost dezafectate între timp. Exporturile de gunoi din regiunea Campania sunt menite să elibereze străzile oraşelor de mormanele insuportabile până când vor fi finalizate propriile incineratoare italieneşti. Guvernul Berlusconi acordă prioritate acestor proiecte:

"Toate zonele care au legătură cu incinerarea şi reciclarea gunoiului vor fi declarate regiuni de interes strategic naţional. Astfel ele se vor supune regulilor militare şi vor fi păzite de armată pentru a garanta securitatea absolută şi buna desfăşurare a lucrărilor", spunea premierul italian, Silvio Berlusconi.

Conform normelor UE, întregul gunoi menajer va trebui reciclat sau incinerat începând cu anul viitor.