Helmut Kohl aniversează 75 de ani

Helmut Kohl s-a născut la 3.aprilie 1930, la Ludwigshafen, ca fiu al unui contabil. La doi ani după încheierea celui de-al doilea război mondial, el aderă la Uniunea creştin-democrată şi astfel începe cariera sa politică. Încă din vremea studiilor sale de istorie, pe care le-a încheiat cu obţinerea doctoratului, Helmut Kohl devine cunoscut în organizaţia regională a partidului său. În 1959, Kohl devine deputat în parlamentul regional al Renaniei Palatine, în cadrul căruia este ales, patru ani mai târziu, şeful grupării creştin-democrate. In urma victoriei partidului său în alegerile parlamentare din anul 1969, el devine premier al landului Renania Palatinat, funcţie pe care o va exercita mai bine de 7 ani.

Curând după aceea, Kohl devine liderul federal al partidului său iar în 1976, ambiţiile sale politice ţintesc pentru prima oară la fotoliul de cancelar. Prima tentativă de a cuceri această funcţie eşuează însă, în favoarea premierului social-democrat în exerciţiu Helmut Schmidt. În consecinţă, Kohl revine la Bonn ca lider al opoziţiei, dar nici următorul mandat nu avea să-i fie sortit. La alegerile parlamentare din 1980, Kohl este constrâns să sprijine candidatura prietenului şi rivalului său Franz-Josef Strauss pentru funcţia de cancelar federal. Abia în 1982 Helmut Kohl este ales în fruntea executivului german. În faţa Parlamentului el a declarat:
„Jur să-mi dedic toată puterea prosperităţii poporului german, să contribui la bunăstarea sa, să abat grijile sale, să păstrez şi să apăr legea constituţională şi legile federale, să-mi îndeplinesc sarcinile cu seriozitate şi să fiu drept cu toată lumea. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

Acestea sunt cuvintele lui Helmut Kohl la depunerea jurământului prin care a devenit al şaselea cancelar german. El a avut cel mai lung mandat din istoria republicii federale prin câştigarea alegerilor de patru ori la rand. Succesul său electoral pe o perioadă atât de lungă nu înseamnă însă că nu a fost un personaj politic controversat. Chiar şi în rândurile propriului partid, în care în 1989 aproape că era să izbucnească o revoltă împotriva sa. Mulţi adversari şi-au dorit sa-l destituie din funcţie, dar nici unul nu a îndraznit să pornească la atac. Câteva săptămâni mai târziu, dilema a încetat singură odată cu căderea zidului de la Berlin.

„Este vorba de viitorul nostru comun, de libertatea noastră, a tuturor, şi mai ales de libertatea compatrioţilor noştri de dincolo, din RDG, libertate care trebuie să cuprindă toate domeniile vieţii lor.” – Iată un pasaj din discursul lui Helmut Kohl rostit la Berlin, pe data de 10.noiembrie 1989, cu ocazia căderii zidului.

Căderea zidului a zdruncinat principiile politicii de destindere pe care Helmut Kohl a continuat-o după exemplul predecesorilor săi. Vizita preşedintelui RDG Erik Honecker la Bonn în 1987 a fost un simbol al noii orientări a relaţiilor politice bilaterale, orientare care permitea o cooperare mai strânsă. Dar evenimentele se precipită şi executivul de la Bonn hotărăşte reunificarea Germaniei. SUA sprijină această iniţiativă, iar rezervele Franţei respectiv opoziţia Marii Britanii sunt depăşite graţie abilităţii diplomatice a ministrului de externe de atunci Hans-Dietrich Genscher. Chiar şi de la Gorbaciov se obţine promisiunea ca Germania reunificată să rămână, în continuare, membră a NATO. În ziua de 3.octombrie 1990 reunificarea este săvârşită: RDG declară aderarea la RFG, iar la ora zero Germania devine una singură.

În ajunul acestei zile istorice Helmut Kohl se adresează într-un discurs televizat poporului său:

„Ziua de 3 octombrie este o zi a bucuriei, a recunoştinţei şi speranţei. Generaţia tânără din Germania are acum o şansă unică, o şansă pe care nu au avut-o generaţiile anterioare - şansa unei vieţi întregi în pace şi libertate.”

Helmut Kohl vorbeşte de „peisaje înfloritoare”, de relansarea economică a Germaniei de Est. Dar aceste promisiuni nu se împlinesc, în ciuda unor semne încurajatoare. Astfel, criticii şi adversarii lui Kohl îi reproşează creşterea nemăsurată a datoriei publice precum şi cifra ridicată şi constantă a şomajului. În acelaşi timp, suporterii lui Kohl îl sprijină pentru rolul asumat în plan extern, şi anume pentru reunificarea Germaniei. El nu este doar „Cancelarul Reunificării”, ci şi garantul politicii consecvente de unitate europeană, al cărei simbol principal este, fără îndoială, moneda euro, introdusă aproape forţat de Helmut Kohl.

„Pentru noi germanii, şi nu pot sublinia îndeajuns acest fapt, continuarea consecventă a acestei politici europene a unificării este esenţa destinului nostru. În opinia noastră, extinderea şi consolidarea UE nu cunoaşte alternativă.”

În 1998 cancelarul Kohl a candidat pentru a cincea şi ultima oară la conducerea guvernului federal, campanie soldată cu un eşec dureros. Rivalul său social-democrat, Gerhard Schröder, a ieşit victorios. În seara alegerilor, după comunicarea rezultatului, Helmut Kohl declara:

„Am candidat la alegeri ca să învingem. Am pierdut însă, căci este evident că victoria aparţine social-democraţilor şi coaliţiei social-ecologiste. De aceea doresc să profit de ocazie, pentru a-i spune cancelarului Gerhard Schröder că-i doresc în interesul ţării noastre mult noroc şi pricepere în această nouă şi însemnată funcţie, care îi revine acum.”

Helmut Kohl părăseşte apoi linia întâi a scenei politice germane. La câteva săptămâni de la alegerile parlamentare îşi dă demisia de la conducerea partidului creştin-democrat, pe care l-a prezidat timp de un sfert de veac.

Un an mai târziu, Helmut Kohl reapare însă în centrul atenţiei datorită scandalului donaţiilor. Se descoperiseră donaţii care nu figurau în contabilitatea partidului – un adevărat scandal căci legea consituţională prevede transparenţă în ceea ce priveşte fondurile partidelor. Fostul lider creştin-democrat admite de a se fi servit şi el de conturi separate pentru finanţări speciale ale unor structuri din organizaţia partidului create pe teritoriul fostei RDG. Într-un interview televizat, Helmut Kohl afirma:

„Între anii 1993 şi 1998 am încasat donaţii în valoare de 1,5 până la 2 milioane de mărci. Asta înseamnă aprox. 300 000 de mărci pe an, care nu au fost declarate. Am comis o greşeală, pe care o recunosc şi o regret.”

Încălcarea flagrantă a legii de finanţare partidelor se referă nu numai la declararea tuturor fondurilor partidului, ci şi la declararea, de la o anumită sumă în sus, a surselor din care provin donaţiile. Fapt pe care fostul cancelar îl refuză până în ziua de azi, respectându-şi cuvântul dat donatorilor de a nu le dezvălui identitatea. Tăcerea sa de piatră a avut drept urmare retragerea, din partea partidului creştin-democrat, a preşedinţiei de onoare conferită fostului cancelar, o măsură dureroasă nu doar pentru Helmut Kohl ci şi pentru o mare parte a partidului său.