1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Hillary Clinton vorbeşte despre o "relaţie indestructibilă" cu Israelul

17 martie 2010

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a dezavuat declaraţiile ambasadorului israelian la Washington, potrivit căruia relaţiile dintre SUA şi Israel s-ar afla în cea mai gravă criză de după 1975

https://p.dw.com/p/MUpU
Estul Ierusalimului, tărâm de disputăImagine: AP

Primul care a salutat declaraţiile secretarului de stat american a fost premierul israelian. Benjamin Netanyahu a catalogat cuvintele responsabilului american drept "calde" şi a menţionat că s-a bucurat mult la auzul lor.

Netanyahu nu a uitat să spună că în ultimele 12 luni, Israelul a dovedit, prin vorbe şi fapte, că îşi doreşte pacea. Premierul statului evreu a criticat în schimb abordarea Autoritatea Palestiniană, care ar îngreuna reluarea procesului de pace prin impunerea de "precondiţii fără precedent" şi care a declanşat în întreaga lume o campanie împotriva Israelului.

Răspuns pentru SUA

Conform ediţiei de miercuri a ziarului Haaretz, Netanyahu lucrează la formularea unui răspuns pentru Statele Unite, care solicită insistent sistarea proiectului de ridicare a noi aşezări evreieşti în partea arabă de est a Ierusalimului şi ajungerea la un compromis cu Mahmud Abbas.

Cu toate acestea, premierul israelian va rămâne tare pe poziţii, scrie Dore Gold, fostul ambasador al Israelului la ONU şi un prieten apropiat al lui Netanyahu.

"Nu trebuie scăpat din vedere că este vorba de interesele fundamentale ale statului, altfel s-ar putea crea impresia că Israelului i se poate forţa mâna. Trebuie să discuţi despre negocieri cu vecinii noştri şi să preiei iniţiativa. În acelaşi timp, trebuie să aperi şi interesele statului, iar Ierusalimul este unul din aceste interese", afirmă Gold.

UE critică Israelul

Catherine Ashton EU-Außenbeauftragte Ägypten Kairo
Catherine Ashton şi Hillary Clinton au criticat la fel de dur statul evreuImagine: AP

În cadrul turneului său în Orientul Apropiat, şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, se va întâlni în această după-amiază atât cu ministrul de externe israelian Avigdor Lieberman, cât şi cu şeful Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas. Încă de acum câteva zile, asemenea doamnei Clinton, Ashton a criticat şi ea planurile anunţate de statul israelian privitoate la ridicarea de noi aşezări evreieşti în estul Ierusalimului.

Deocamdată, conform unor surse militare israeliene, citate de cotidianul Yediot Aharonot, situaţia în Ierusalimul de Est pare a se linişti după violenţele din ultimele luni. Aparenta acalmie este însă din când în când tulburată, prin intermediul posturilor de radio israeliene, de locuitorii arabi.

"Vă zic, aici în Ierusalim toţi vor Intifada. Problemele ne sufocă, nu există locuri de muncă, nu există nimic. Vă zic, în întreaga ţară vor face Intifada", a perorat, la postul public de radio, un locuitor arab din Ierusalim.

Autor: Clemens Verenkotte / Vlad Drăghicescu

Redactor: Ovidiu Suciu