„Holocaust la periferie“

Cartea este intitulată „Holocaust la periferie. Politica evreiască şi uciderea evreilor în România şi-n Transnistria 1940-1944“ a apărut sub egida Centrului pentru Studiul Antisemitismului din cadrul Universităţii Tehnice din capitala Germaniei.

Lansarea volumului a avut loc în prezenţa celor doi editori ai volumului: istoricul Wolfgang Benz, care este şi directorul Centrului pentru Studiul Antisemitismului, şi Brigitte Mihok, cercetătoare la acelaşi institut, autoarea unor studii legate de problema romilor din România.

Volumul reuneşte comunicările unui simpozion care a avut loc anul trecut la Berlin şi care s-a ocupat de diversele aspecte ale Holocaustului care a avut loc în perioda regimului fascist condus de dictatorul militar Ion Antonescu.

Printre autorii volumului se află şi cîţiva istorici care n-au participat la simpozionul amintit, dar care au publicat în anii trecuţi studii de referinţă privind tematica Holocaustului. În acest context îl amintim doar pe regretatul Jean Ancel, prezent în volum cu un studiu despre pogromul din Iaşi, care a avut loc pe data de 29 iunie 1941.

Folosind numeroase documente inedite, Ancel demonstrează că responsabilitatea directă pentru uciderea celor 13 000 de evrei din Iaşi revine regimului Antonescu. Istoricul demontează mitul că asasinatele ar fi fost opera unor elemente marginale respectiv ale trupelor germane.

Într-o comunicare prezentată cu prilejul lansării volumului „Holocaust la periferie“, istoricul Wolfgang Benz a schiţat etapele principale ale politicii antisemite din perioada antonesciană, referindu-se şi la aspecte specifice ale Holocaustului din România, la încercările postbelice de bagatelizare şi la stadiul cercetărilor actuale.

Comparînd trăsăturile specifice ale politicii antisemite practicate în România cu cele ale regimului nazist german, profesorul Benz a evidenţiat diferenţele şi similitudinile:

„Holocaustul din România nu poate fi comparat cu cel din Germania. În Germania Holocaustul s-a bucurat de sprijinul larg al populaţiei; în acest context au avut loc deportările şi izgonirile evreilor. În România situaţia a fost diferită. Evreii din teritoriul României vechi n-au fost deportaţi. Guvernul aliat cu Hitler chiar a refuzat să predea evreii germanilor. Altfel se prezintă situaţia în teritoriile recuperate. Aici evreii sunt consideraţi drept străini, sunt izgoniţi, supuşi tracasărilor şi ucişi fără ezitări. Această situaţie schizofrenică se prelungeşte şi după 1945. Evenimentele nu sunt tematizate în conformitate cu realitatea, susţinîndu-se că evreii români nu ar fi fost supuşi prigoanei.“

La felul eronat de prezentare istorică a genocidului din Transnistria s-a referit şi Brigitte Mihok. Ea a descris stadiul cercetărilor privind deportarea romilor, anumite deficite ale istoriografiei din România, dar şi încercările din ultimii ani de a schiţa obiectiv evenimentele tragice din timpul dictaturii antonesciene.

Un aspect mai puţin cunoscut marelui public a fost abordat de Jan-Robert von Renesse, judecător la Tribunalul administrativ din landul federal Renania de Nord-Vestfalia. Von Renesse s-a referit la problema spinoasă a despăgubirilor pentru supravieţuitorii lagărelor din Transnistria, regiune administrată atunci de autorităţile române.

Autor: William Totok
Redactor: Robert Schwartz